Medicul Virgil Musta, despre numărul cazurilor de COVID-19 și pacienții din ATI: „Dacă lucrurile se mențin așa vom colapsa, vom ajunge în situația Italiei” (VIDEO)

Publicat: 04 10. 2020, 15:22
Foto: Facebook

Medicul infecționist Virgil Musta, de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara a explicat și ce s-ar putea întâmpla în cazul în care pacienții aflați în nevoie nu ar mai avea loc în secțiile ATI. Acesta a povestit pentru B1 TV care este procedura și cum se face delimitarea între două persoane ce au nevoie de internare la terapie intensivă, atunci când există doar un pat liber.

Totodată, Musta a mărturisit și că o creștere masivă a numărului de cazuri grave de COVID-19 ar duce sistemul de sănătate din România în colaps, într-o situația similară ca cea din Italia din primăvara acestui an.

„În momentul în care nu mai sunt locuri la ATI în județul nostru se ia legătura cu secțiile ATI din județele limitrofe, să vedem unde se găsesc locuri pentru a trimite pacientul în zonele respective. În situația în care vine un pacient și nu mai este loc la ATI, nu putem scoate un pacient care deja se găsesște pe ventilație ca să facem loc altuia, ci probabil cel nou venit nu va mai beneficia de terapie, pe echipamentele medicale, ci doar suport de oxigen sau măsurile limitate.

Pacientul care are mai multe șanse de supraviețuire. Sunat mai multe șanse care ne permit nouă să apreciemriscul de evoluție spre deces sau nu și e logic ca pacientul care are mai multe șanse de a supraviețui va beneficia de ATI”, a explicat medicul Vergil Musta.

Întrebat dacă în momentul de față sistemul de sănătate este în pragul unui colaps, având în vedere numărul mare de cazuri de COVID-19 la ATI, medicul infecționist a precizat:

Da, dacă lucrurile se mențin așa vom colapsa, vom ajunge în situația Italiei sau a Spnaiei. Tocmai de aceea caut, pe totate mijloacele de comunicare să atrag atenția oamenilor că suntem la limita acestui prag, iar eu cred ca nimeni nu își dorește să nu mai avem locuri în care să internăm, iar sistemul să colapseze”, a explicat Virgil Musta pentru B1 TV.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.