Medicul Valeriu Gheorghiță, despre campania de vaccinare anti-COVID-19: Până acum, lucrurile au evoluat în condiții normale. Începând de joi, avem centre de vaccinare active în 18 județe (VIDEO)
Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, a declarat miercuri seară, în cadrul emisiunii ”Dosar de politician”, că până în prezent vaccinarea se desfășoară „în condiții normale” pe teritoriul României. Începând de joi, la nivel național, vor exista centre de vaccinare active în 18 județe, a mai precizat Gheorghiță.
Valeriu Gheorghiță, precizări despre modul în care decurge campania de vaccinare anti-COVID-19 în România
”Aș îndrăzni să spun că până la momentul actual, lucrurile au evoluat în condiții normale, nu au fost evenimente deosebite care să împiedice derularea campaniei de vaccinare. În momentul acesta avem 32 de centre de vaccinare care sunt active, din 9 județe, iar de mâine (joi – n.r.) începe vaccinarea în încă 41 de centre de vaccinare din încă 9 județe, deci practic de mâine avem 18 județe care au active centrele de vaccinare.
În București vorbim deja de Spitalul Municipal, Spitalul Agripa Ionescu, Institutul Marius Nasta, Institutul Matei Balș, Spitalul Victor Babeș și, de mâine, intră și Spitalul Clinic de Urgență Floreasca și rând pe rând intră și toate celelalte centre medicale. Probabil că vom fi 100% operaționali din 4 ianuarie, cu toate centrele de vaccinare adresate personalului medical și social, ceea ce înseamnă la nivel de mărime circa 376 de centre de vaccinare”, a explicat Valeriu Gheorghiță.
Aproape 5.700 de persoane, vaccinate anti-COVID-19 în România, în primele patru zile ale campaniei de vaccinare
Campania de vaccinare anti-COVID-19 a început, în România, pe 27 decembrie. De atunci, la nivel național au fost vaccinate aproape 5.700 de persoane, dintre care 2.888 au primit vaccinulPfizer BioNTech în ultimele 24 de ore, potrivit datelor transmise, miercuri, deComitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.
În același interval,în centrele de vaccinare au fost înregistrate 10 reacţii comune şi minore. Două reacții au fost de tim local, cu dureri la locul injectării, iar alte 8 au fost reacții generale, de tip febril. În total, au fost raportate,17 reacții comune și minore de la începutul campaniei de vaccinare și până acum.