Medicul Valeriu Gheorghiță anunță că va face voluntariat în centrele de vaccinare: “Ceea ce mi-a lipsit în această perioadă a fost contactul cu pacienții mei” (VIDEO)

Medicul Valeriu Gheorghiță anunță că va face voluntariat în centrele de vaccinare: “Ceea ce mi-a lipsit în această perioadă a fost contactul cu pacienții mei (VIDEO)
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Medicul Valeriu Gheorghiță a declarat că intenționează să facă voluntariat în perioada următoare în cadrul centrelor de vaccinare. Acesta a precizat miercuri că nu s-a luat încă o decizie privind vaccinarea persoanelor vârstnice cu vaccinul AstraZeneca.

“Ceea ce mi-a lipsit poate în această perioadă a fost contactul cu pacienții mei. Sunt medic și sunt apropiat de toți pacienții mei. Din acest punct de vedere pot să vă spun că intenționez să fac și activitate de voluntariat în anumite centre de vaccinare, poate chiar în centre mobile, împreună cu echipa pe care o coordonez.

Noi vrem să fim și asta organizăm tot în beneficiul oricărei persoane care vrea să se vaccineze. Pentru noi este o onoare pentru că putem să contribuim la aceste activități”, a declarat medicul Valeriu Gheorghiță.

Întrebat dacă s-a ajuns la o concluzie privind vaccinarea persoanelor de peste 55 de ani cu vaccinul AstraZeneca:

“Încă nu, așteptăm acest răspuns. Ieri a fost prima întrunire a comisiei științifice, așteptăm să se valideze un răspuns”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`