Medicul Radu Ţincu: O nouă variantă COVID-19 ar putea apărea în România, cea mai periculoasă dintre toate

Medicul Radu Ţincu: O nouă variantă COVID-19 ar putea apărea în România, cea mai periculoasă dintre toate
Medicul Radu Țincu

Radu Țincu, medic primar ATI al Spitalului Floreasca, avertizează că în România ar putea oricând să apară o nouă variantă de COVID, în contextul  numărului mare de cazuri de coronavirus, potrivit Ştirile ProTV.

„Ceea ce știm de când se tot schimbă variantele virale este că fiecare variantă nou-apărută a fost o variantă mai transmisibilă, cu contagiozitate mult mai ridicată”, spune medicul.

„În România în acest moment, în care peste 20-25 % este rata de pozitivitate a testelor, ne arată că transmiterea virusului în comunitate este una extrem de intensă și în urma acestei multitudini de multiplicări ale virusului poate să apară o variantă virală. Întotdeauna variantele acestea virale au apărut unde nu a fost controlată transmiterea virusului.

Varianta indiană a apărut atunci când erau peste 300-400.000 de cazuri pe zi. În România, la o asemenea viteză de transmitere a virusului, oricând poate să apară o nouă variantă virală”, a afirmat Radu Țincu.

100.620 de cazuri pozitive de coronavirus și 16.743 de decese au fost raportate în ultima săptămână de către Grupul de Comunicare Strategică.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 10.141 de cazuri noi și 261 de decese cauzate de Covid-19. De asemenea, 1.764 de persoane sunt internate la ATI. Din totalul pacienților internați, 491 sunt minori, 450 fiind internați în secții și 41 la ATI.

Potrivit OMS, în ritmul actual de vaccinare, România va avea 70% acoperire vaccinală peste doi ani și jumătate.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`