Medicul de familie suspectat de „vaccinare la chiuvetă” a fost reținut. Femeia ar fi eliberat adeverințe false și ar fi decontat ilegal bani de la CNAS (VIDEO)

Medicul de familie suspectat de „vaccinare la chiuvetă” a fost reținut. Femeia ar fi eliberat adeverințe false și ar fi decontat ilegal bani de la CNAS (VIDEO)
Foto simbol: Pixabay

Medicul de familie suspectat că a eliberat 10 adeverințe de vaccinare false și a decontat ilegal 400 de lei de la Casa de Asigurări de Sănătate pentru presupusa vaccinare a persoanelor a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore. Femeia ar fi implementat în sistem date nereale despre presupusa imunizare a 10 fotbaliști de la AS FC Pucioasa, club condus de soțul său, care a fost la rândul său reținut, transmite B1 TV.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Medicul de familie suspectat de „vaccinare la chiuvetă”, reținut pentru 24 de ore

Medicul, o femeie în vârstă de 47 de ani, ar fi eliberat 10 adeverințe false și ar fi decontat ilegal 400 de lei.

„Vor fi puse în aplicare, de asemenea, 13 mandate de aducere, persoanele urmând să fie audiate, iar din cercetări a reieșit faptul că în perioada iunie-august o femeie ar fi fost instigată de un alt bărbat și ar fi implementat în sistemul informatic specific date nereale privind vaccinarea împotriva COVID-19. Ar fi fost eliberate adeverințe false de vaccinare și s-ar fi decontat ilegal 400 de lei”, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmbovița, Ana Maria Georgiana Liță.

Din primele informații, femeia ar fi fost instigată chiar de soțul ei în vârstă de 50 de ani, președinte și antrenor la AS FC Pucioasa, și a implementat în sistem date nereale privind vaccinarea anti-COVID-19 a 10 jucători de la clubul respectiv, eliberându-le acestora adeverințe de vaccinare false care le-a permis participarea la diverse competiții sportive.

Fenomenul de „vaccinare la chiuvetă” capătă tot mai multă amploare în România. Practic, doza este aruncată la chiuvetă, iar persoana în cauză primește adeverință de parcă ar fi fost într-adevăr vaccinată. Premierul Florin Cîțu a promis „toleranță zero” pentru astfel de practici.

„Foarte important, iarăși, pentru reprezentanții Poliției, și aici, domnule ministru, și dumneavoastră aveți un rol foarte important – trebuie să verificăm fiecare caz de falisificare a certificatelor de vaccinare. Au fost câteva situații și de aceea trebuie să ne implicăm direct, să vă implicați direct, știu foarte bine că ați avut câteva acțiuni. Știu, de exemplu, că azi a fost o acțiune în care au avut loc percheziții în județul Dâmbovița, aveți și alte cazuri în lucru, vă felicit pentru acțiunea de astăzi. Este foarte important ca oamenii să știe că nu tolerăm, avem toleranță zero pentru cei care falsifică certificate de vaccinare, asta trebuie să fie foarte clar. Pentru că cine falisifică un certificat de vaccinare pune în pericol viața altei persoane, deci avem toleranță zero pentru cei care fac acest lucru. Este important să stopăm astfel de situații. Orice resurse, oricâte aveți nevoie trebuie să spuneți, dar trebuie să oprim aceste rețele imediat”, spunea primul-ministru, joi, într-o conferință de presă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`