Medicii de familie din Braşov spun că au ajuns la capătul răbdării din cauza numărului mare de persoane sănătoase care cer bilete de trimitere pentru analize.
„Medicul de familie nu este nici magazin, nici piaţă, nici restaurant. Medicul de familie şi oricare alt medic de altă specialitate încheie un contract cadru, iar toate aceste solicitări care vin de la pacienţi trebuie justificate. E şi normal, pentru că toţi contribuim la asigurările de sănătate şi evident că în fiecare cerinţă există în joc nişte sume care costă statul român.
N-ar fi normal să vină pacientul şi să zică vreau acele analize. Ar fi corect să vină să spună ce-l doare şi atunci eu decid, în funcţie de acuzele pacientului, în funcţie de examenul meu obiectiv clinic, ce analize necesită acel pacient şi, bineînţeles, aceste analize sunt în regim gratuit în baza eliberării unui bilet de trimitere, iar pacientul este orientat spre un laborator”, a explicat dr. Ana Şestacova, medic de familie, fost preşedinte al Patronatului Medicilor de Familie din judeţul Braşov, potrivit publicației locale bzb.ro.
Şi medicii pediatrii se plâng că tot mai mulți părinți cer antibiotice pentru copiii lor, din dorința de a trata mai repede afecțiunile pe care le au aceștia.
„Eu prefer să văd un copil de două, trei ori într-o singură săptămână, înainte de a-i da antibiotic, tocmai din dorinţa de a nu-i da un antibiotic de care s-ar putea ca ulterior să aibă nevoie şi să nu-şi mai facă efectul pentru că l-am dat când nu era nevoie. Antibioticul nu e o pastilă pe care o luăm la voia întâmplării pe principiul ia un pic de antibiotic şi o să-i treacă”, a declarat dr. Mirela Ardeleanu, pentru Radio România Braşov FM.