Medicul Carmen Dorobăț, condamnată definitiv la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită, a primit o nouă lovitură. Aceasta nu mai are dreptul de a mai ocupa o funcţie de conducere publică, potrivit unei decizii definitive,pronunțată miercuri de Curtea de Apel Iași. Prin urmare, mediucl Dorobăț nu mai poate fi managerul Spitalului de Boli Infecțioase Iași.
Curtea de Apel Iaşi a admis miercuri o contestaţie la executare formulată chiar de medicul Carmen Dorobăţ, cu privire la sentinţa prin care aceasta a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare, scrieZiarul de Iași.
Prin decizia Curții de Apel Iași lui Dorobăț i-au fost interzise următoarele: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public; dreptul de a mai preda în universităţile publice şi private, timp de 5 ani
“Am clarificat prin avocaţii mei exprimarea deciziei finale şi sigur mă voi conforma. Sunt convinsă că managementul va merge la fel de bine. Vă multumesc pentru colaborarea instituţională pe care am avut-o”, a spus Carmen Dorobăţ.
Managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, Carmen Dorobăț, a fost condamnată în 21 noiembrie la trei ani de închisoare cu suspendare într-un dosar în care este acuzată, alături de soțul său, tot medic, că a primit mită de la 124 de studenţi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie Iaşi, pentru a-i promova examenele. Decizia a fost pronunțată de Curtea de Apel Iași și este definitivă.