Medicul care era de gardă în noaptea în care Alexandra a murit după 7 ore de suferință, audiat / A fost interogat 6 ore

Medicul care era de gardă în noaptea în care Alexandra a murit după 7 ore de suferință, audiat / A fost interogat 6 ore
Foto: Facebook/ Ionuț-Bogdan Cărăușu

Într-un comunicat de presă emis vineri de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, se dezvăluie că medicul Mariana Pitrop, care a fost de serviciu în timpul internării Alexandrei Ivanov la Maternitatea din Botoșani în noaptea respectivă, a devenit subiect de investigație în dosarul pe care aceștia îl coordonează, scrie Agerpres.

Potrivit surse citate, vineri, medicul de pe Secția de Obstetrică și Ginecologie 1 al Spitalului Județean de Urgență Mavromati” a fost supus unui interogatoriu care a durat șase ore la sediul Parchetului.

Medicul de la Maternitatea din Botoşani, audiat

În cadrul acestei proceduri, ce s-a desfăşurat pe durata a şase ore, după ce i-au fost aduse la cunoştinţă suspectei drepturile şi obligaţiile aferente, aceasta a formulat apărări, raportat la acuzaţiile aduse, susţinerile urmând a fi analizate în contextul întregului ansamblu probatoriu. Precizăm că, în cauză, a fost dispusă efectuarea unei expertize medicole-legale care să clarifice circumstanţele şi împrejurările decesului pacientei Ivanov Alexandra, demers procedural aflat în desfăşurare”, se precizează în comunicatul Parchetului, potrivit Observatornews.

De asemenea, vineri, procurorii au desfășurat trei percheziții, atât la domiciliul medicului, cât și la biroul său, precum și la locuința medicului curant al Alexandrei Ivanov. Procurorii mai arată că, în completarea probatoriului, s-a dispus a fi depuse la dosar mai multe seturi de înscrisuri medicale emise de autorităţi publice cu atribuţii corelative în domeniul medical”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:27 - Jean-Claude Van Damme, anchetat într-un dosar al DIICOT Iași. Ce acuzații extrem de grave i se aduc celebrului actor
17:22 - Peste 17.000 de tone de gunoi necolectat, pe străzile din Birmingham. Autoritățile au declarat stare de alertă în al doilea oraș ca mărime din Marea Britanie
16:59 - Crin Antonescu, referindu-se la George Simion, autointitulat urmașul lui Georgescu: „Nimeni nu este depozitarul voturilor lui Călin Georgescu” (VIDEO)
16:58 - Favoriții pentru posturile de judecători CCR care se eliberează. Florin „Altă Întrebare” Iordache, printre doritori / Mihaiu (USR): Judecătorii CCR primesc spor de condiții vătămătoare, deși lucrează în Palatul Parlamentului. E o rușine (VIDEO)
16:52 - Nicușor Dan a făcut publice donațiile pentru campania sa electorală
16:28 - George Simion: Au fost date 7 milioane de euro, pentru lobby american, de către susținătorii lui Victor Ponta. Au încercat să inducă această idee că ar avea Ponta susținerea administrației Trump
16:27 - China, Japonia și Coreea de Sud, adversari tradiționali, dau semne de apropiere, în contextul în care Trump amenință cu tarife vamale mai mari
16:21 - Angajata unui magazin a primit 65.000 € despăgubiri, după o întrebare nepotrivită din partea șefului. Iată ce i-a spus acesta
16:13 - Iulia Vântur, recunoștință și echilibru între două lumi: „Mi-a spus mereu că am voce potrivită eroinelor din filme”
16:00 - Alertă de securitate în București. Plicuri suspecte trimise la Avocatul Poporului, Jandarmerie și Poliție