Medicul Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumofiziologie „Marius Nasta” din București, a explicat, joi seară, în platoul Digi24, cum ar trebui să se desfășoare activitățile în familiile extinse, acolo unde bunicii locuiesc împreună cu nepoții, în perioada următoare când, după începerea școlii, când riscul de transmitere a noului coronavirus va crește exponențial.
Așadar, pentru a proteja sănătatea persoanelor în vârstă, ar trebui ca cei mici să interacționeze mai puțin cu cei mici, măcăr pentru o scurtă periaodă de timp.
„Este important să ne gândim că acesta casătrebuie împărțită puțin altfel. Că acele îmbrățișări și aceea emoție pe care ne-o dorim cu toții când vorbim de familie să fie oarecum restricționată de a vorbim de atașamentul, bunica să-și strângă în brațe nepotul. Nu cred că mai putem să facem asta cel puțin o perioadă, e bine să stăm puțin deoparte, să avem circuite separate, să avem program de masă diferit. E bine părinții să se ocupe de copii lor.Afecțiunea poate să fie exprimata și prin cuvinte. E protector pentru cei în vârsta, e dificil, cu siguranță, cu siguranța vom depăși aceste limite pentru că e greu să ai un control, însă exersat lucrurile trebui să ducă la protejarea sănătății”, a spus specialista.