Tinerii medici își doresc în continuare să profeseze peste hotare, chiar dacă ofertele de muncă pentru personalul medical a scăzut.
Aceștia își doresc să plece din cauza aparaturii și a tratamentelor pentru pacienții din spitalele din România. În ultimii ani, peste 15.000 de doctori au emigrat din România, iar numărul asistentelor este de 3 ori mai mare. Aceștia au emigrat în Franța, Germania și Marea Britanie, conform știrileprotv.
O agenție pentru recrutarea forței de muncă a transmis că francezii sunt cei care oferă cele mai multe posturi în sistemul medical.
Astfel, francezii au nevoie de oftalmologi, medici generaliști, ginecologi și cardiologi, iar salariul pornește de la 4.500 de euro pe lună, în funcție de zonă și specializare.
În Belgia, un medic poate să primească până la 10.000 de euro pe lună, aceeași situație este și în cazul psihiatrilor din Germania. Salariul asistenților medicali pornește de la 1.800 de euro pe lună și ajung la 3.000, în Germania.
În Marea Britanie, o asistentă încasează 21 de lire pe oră, iar dacă lucrează 36 de ore pe săptămână, după ce i se opresc taxele, îi rămân în jur de 2.400 de lire, dar poate să câștige și mai mult dacă lucrează și în agenție sau în alte centre medicale.
În jur de 50.000 de asistente medicale și peste 15.000 de medici au plecat din țară în perioada 2014-2020.
Mai mult, Colegiul Medicilor din România arată că mai mult de jumătate dintre medicii sub 35 de ani au de gând să plece în străinătate.
În spitalele din România se pot face angajări doar dacă veniturilor noile angajați au fost deja prevăzute în grila salarială.