Medicii și asistentele unui spital din Iași au cumpărat carne de cal, vândută pe holurile instituției

Publicat: 16 04. 2014, 12:02
Foto: ziarulatac.ro

Medicii și asistentele Spitalul ”Sfânta Maria” din Iași au cumpărat chiar de pe holurile instituției carne de cal, crezând că este muşchiuleţ fraged de viţel, relatează Vremea Nouă.

Astfel, cadrele medicale au cumpărat zeci de kilograme de carne de la o femeie care umbla prin spital.

A doua zi, după ce au realizat că de fapt cumpăraseră carne de el, ei s-au prezentat la Poliție  şi au făcut sesizare, susținând că au fost înşelaţi.

Poliţiştii au ridicat de la doctori mai multe kilograme de carne, ce s-a dovedit a fi de cal, şi s-a deschis un dosar penal pentru înşelăciune.

„Nu-mi vine să cred că tocmai doctorii au putut cumpăra carne dintr-o paporniţă“, ne spune indignat directorul spitalului, Radu Terinte. El a mai anunţat şi că va iniţia o anchetă internă.

Ajunşi acasă, unii dintre medici şi-au preparat carnea, şi chiar au mân­cat din ea, dar alţii şi-au dat seama că nu este carne de vită, după spuma lăsată în urma fierberii.

În total, la Poliţie au fost depuse şapte reclamaţii, iar poliţiştii au deschis un dosar penal pentru înşelăciune.

„Sunt făcute cercetări sub aspectul infracţiunii de înşe­lăciune. Sunt mai multe sesizări fă­cute de mai mulţi medici şi asistente care au cumpărat carne de ca­baline, crezând că au achizi­ţio­nat carne de bovină. Suspectul principal este o femeie, care ar fi din zona Podu Iloaiei, dar care a rămas deocamdată neidentificată“, au precizat surse din cadrul Poliţiei.