Medicii rezidenți, nemulțumiți că nu prind locuri pentru intrarea în profesie. Se cere suplimentarea posturilor
Situație paradoxală în spitalele din România: deși unitățile medicale duc lipsă de personal, tinerii nu găsesc locuri pentru intrarea în profesie. Aceasta este și nemulțumirea rezidenților care au participat la concursul organizat în sesiune extraordinară pe data de 14 mai. Tinerii susțin că, deşi au luat concursul, nu vor avea loc în spital pentru a profesa.
La sesiunea extraordinară au fost 628 de locuri şi posturi libere rămase din sesiunea din noiembrie 2022. La concurs s-au înscris 962 de candidaţi şi au promovat 863 de candidaţi. Astfel, între aceste locuri şi cele 628 libere a rămas o diferenţă de 235 de medici care au promovat concursul, dar care nu au loc, potrivit ziare.com.
Reprezentanţii Medicilor Rezidenţi spun că ar trebui aşteptate rezultatele repartiţiei locurilor disponibile, care va avea loc marţi, 23 mai, pentru a vedea exact câte locuri se ocupă, iar candidaţii care nu vor prinde specializarea dorită să se concentreze pe rezidenţiatul din toamnă, rămânând astfel locuri libere pentru cei care acum nu au loc. Pe de altă parte, ar trebui, în opinia reprezentanţilor rezidenţilor, să se lucreze la sesiunile regulate ale concursului astfel încât să existe mai multe posturi pentru medicii rezidenţi.
Ministerul Sănătăţii a precizat sâmbătă că în această sesiune extraordinară punctajul minim acceptat a fost mult inferior faţă de sesiunea de rezidenţiat din toamnă şi că buna pregătire a tinerilor medici admişi în rezidenţiat este esenţială pentru asigurarea unei asistenţe medicale de calitate în viitor.