Medicii ies din nou în stradă: Sanitas anunţă pichetarea mai multor ministere între 9 şi 13 mai (VIDEO)
Medicii ies din nou în stradă. Începând de luni şi până pe 13 mai, cadrele medicale vor picheta Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii şi Ministerul de Finanţe în cadrul unei noi încercari de a ajunge la o înţelegere cu guvernanţii privind majorarea salariilor.
Cei de la federaţia Sanitas, organizatorii protestelor, susţin adoptarea unei ordonanţei de urgenţă care să elimine inechităţile salariale din sistemul medical.
Medicii ies din nou în stradă: Sanitas anunţă pichetarea mai multor ministere între 9 şi 13 mai
#DIRECT_ONE_ose93l#
“Noi, în acest moment, nu suntem neapărat în stradă pentru creșteri de salarii. Noi suntem pentru a rezolva inechitățile și ilegalitățile de salarizare din sectorul de Sănătate.
De abia după rezolvarea acestor inechităţi se poate vorbi despre creşterea salariilor”, spune Marius Sepi.
În cazul în care nu le vor fi luate în seamă revendicările, cadrele medicale nu exclud o grevă generală.
“Primul eveniment major va fi acel miting din data de 15 iunie. Deja noi suntem în contact cu colegii din țară. Țara mocnește efectiv. Și da, există șanse clare de a declanșa o grevă generală în sectorul de Sănătate”, a adăugat Sepi.
În urma scandalului creat în jurul dezinfectanților diluați, ministerul Sănătății, Achimaș Cadariu, a demisionat. (Detalii AICI)