Medicii de la maternitatea din Botoșani s-au plâns prefectului că sunt agresați verbal, dar și amenințați. Soţul unei gravide ar fi intrat înarmat cu un topor în spital

Publicat: 18 09. 2023, 20:16
sursa foto: www.botosaneanul.ro

Cazul tinerei mame, pe nume Alexandra Ivanov, care a murit, pe 18 august,  la maternitatea din Botoșani, la doar 25 de ani, nu poate fi uitat de către cetățenii din oraș.

Medicii care lucrează în maternitatea din Botoșani se plâng că sunt agresați verbal și sunt și amenințați de către diverse persoane, informează Monitorul de Botoșani.

O delegație de cinci medici din cadrul Maternității Botoșani, în frunte cu managerul Monica Adăscăliței și directorul medical Ștefan Bercea, au mers, luni, și au discutat cu prefectul județului despre problemele cu care se confruntă, în urma decesului tinerei Alexandra Ivanov.

Motivul pentru care medicii au mers să vorbească cu prefectul județului

Medicii s-au plâns, în special, de tensiunile care s-au creat între aparţinători şi personalul medical.

„A fost o întâlnire între reprezentanții Maternității Botoșani, direcțiunea Spitalului „Mavromati” și prefectul județului Botoșani. În urma unor discuții legate de presiunea la care este supus personalul Maternității după cazul tragic care a avut loc în urmă cu câteva săptămâni la Botoșani. În această întâlnire, medicii de la Maternitatea Botoșani au expus prefectului principalele probleme care sunt la nivelul secției exterioare a Spitalului Mavromati” , a declarat medicul Monica Adăscăliţei, managerul SJU Mavromati.

Printre cazurile reclamate se regăsesc şi o serie de ameninţări la care au fost supuşi medicii chiar în timp ce îşi efectuau serviciul de gardă. Cel mai grav caz a fost semnalat de un medic, care a relatat că soţul unei gravide a intrat înarmat cu un topor în maternitate, ameninţându-i una dintre colege. Una dintre nemulţumirile cadrelor medicale a fost şi altarul de flori şi lumânări din faţa Maternităţii, care este ţinut de membrii familiei alexandrei de mai bine de o lună.

Discuția cu prefectulSorin Cornilă a durat circa o oră.

Ce a declarat prefectul după discuția cu medicii

Prefectul a declarat că va încerca să sprijine demersurile medicilor.

„Am avut o discuție cu o parte dintre medicii din Maternitate și cu noul manager al Spitalului Județean pe situația care s-a creat acolo ca urmare a morții Alexandrei Ivanov din urmă cu patru săptămâni. I-am asigurat de sprijinul meu, am încercat să vedem cum am putea să rezolvăm o parte dintre problemele care au apărut între timp. Sunt foarte multe situații în care pacienții devin violenți, medicii, asistenții primesc amenințări. O să-i sprijin pentru că se simt amenințați, sunt stigmatizați, toată societatea este pe ei, eu i-am asigurat că am în continuare încredere în personalul medical din Botoșani, în profesionalismul lor”, a declarat prefectul Sorin Cornilă.