Medicii de familie acuză Ministerul Sănătății de lipsă de interes: Contractele necesare pentru renovarea mai multor cabinete nu au fost semnate nici acum. Termenul e 30 septembrie (VIDEO)
Circa 1.500 de medici de familie au depus proiecte la Ministerul Sănătății ca să primească bani din PNRR pentru renovarea cabinetelor lor. Numai că de la minister n-a mai venit niciun semnal. Contractele, potrivit Ghidului Beneficiarului stabilit chiar de minister, ar trebui semnate până pe 30 septembrie.
Dr. Raluca Zoițanu, medic de familie și președintele Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie, a declarat că probabil termenul va fi prelungit, dar nu înțelege de ce Ministerul Sănătății fixează termene dacă tot el nu le mai respectă.
Potrivit Ralucăi Zoițanu, medicii de familie au fost deranjați de atitudinea ministrului Alexandru Rafila (PSD), care s-a arătat dezamăgit de lipsa de interes a medicilor de familie când, de fapt, lipsa de interes e chiar a ministerului pe care acesta îl conduce.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Politica Zilei”, moderată de Ioana Constantin pe B1 TV.
Renovarea cabinetelor medicilor de familie, amânată din cauza dezinteresului de la Ministerul Sănătății
„Până pe 30 septembrie, deci până mâine – acesta e termenul din Ghidul Beneficiarului stabilit chiar de Ministerul Sănătății – noi ar fi trebuit să semnăm contractele de finanțare, în baza lor să primim sumele de bani cerute, până în 15.000 de euro pentru renovare, ca să începem lucrurile de renovare.
Nu s-a semnat absolut niciun contract, deși sunt depuse (proiectele).
Nu știu dacă (banii) sunt pierduți, dar nu a fost respectat calendarul, probabil va fi prelungit termenul. Cele pentru care trebuiau semnate contractele până în 30 septembrie sunt 1.500, care au depus proiecte până acum”, a declarat medicul de familie.
Întrebată dacă au primit răspuns de la Ministerul Sănătății, Zoițanu a răspuns: „Nu, doar acele conferințe de presă de luni și comunicatul de presă de ieri al Ministerului. Alte discuții mai directe între organizațiile medicilor de familie și minister n-au existat”.
„Probabil ministerul va prelungi. Au dat deja un semnal în comunicatul de presă, au termen ceva în luna octombrie, dar de ce mai punem termene în Ghidul Beneficiarului dacă nu ne ținem de ele?
Iar pentru medici e o problemă că aceste lucrări de renovare trebuie contractate cu firme de construcție cu care nu vorbești azi și mâine încep să lucreze, ci te amână câteva luni. Asta înseamnă că abia în primăvară vom începe să facem aceste lucrări. Cel puțin în rural unde se încălzesc cu lemne nu ai cum să renovezi pereți, să zugrăvești…”, a mai declarat președinta FNPMF.
Medicii de familie sunt supărați pe ministrul Rafila
Dr. Raluca Zoițanu a mai susținut că medicii de familie au fost deranjați de atitudinea ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, de la conferințele de presă.
„Am trimis documente scrise la minister, nu e doar pe vorbe, am cerut să existe o direcțiune specială care să se ocupe de aceste proiecte din PNRR. Așteptăm să vedem ce va face Ministerul Sănătății.
A părut destul de dezmăgit (Rafila) de lipsa de interes. De asta ne-am și supărat și am dat și noi acel comunicat iîn care am spus că lipsa de interes nu e a medicilor de familie, ci chiar a ministerului, care ar trebuit să fie mult mai activ în atragerea medicilor și încurajarea noastră să aplicăm, nu să ridice acum din umeri și să spună ”nu au vrut să depună proiecte, noi ce să facem?”. 1.500 am depus proiecte și așteptăm contractul pentru a putea demara lucrările”, a mai declarat dr. Raluca Zoițanu.