Medicii cer un nou lockdown în România pentru cel puțin două săptămâni: „Văd disperarea din ochii pacienților”
Situația epidemiologică din România devine tot mi greu de gestionat. Așa se face că unii reprezentanți ai sitemului medical cer un nou lockdown. Manaerul spitalului de Boli Infecțioase din Iași cere o carantină generală de minimum două săptămâni.
„Din punctul meu de vedere este momentul iniţierii unui nou lockdown de cel puţin două săptămâni, acest lucru fiind dublat de obligativitatea vaccinării unor categorii profesionale, cum ar fi cadrele medicale, cadrele didactice, dar şi alte categorii profesionale care sunt expuse riscului şi contactului interuman prelungit.
Cu riscul oprobiului, consider aceste măsuri ca fiind oportune, mai ales că văd disperarea din ochii pacienţilor, oboseala fizică şi psihică a colegilor mei”, a afirmat managerul Spitalului de Boli Infecţioase, dr Florin Roşu, potrivit Agerpres.
Medicul îndeamnă populaţia să se vaccineze.
„Nu este târziu să ne vaccinăm nici acum. Efectele le vom vedea peste o lună, când datorită creşterii ratei de vaccinare numărul pacienţilor cu forme severe şi care necesită internare va intra pe o fază de platou, urmată de o scădere treptată”, a precizat dr. Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi.