Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a aprobat oferta de asistenţă internaţională prin care Republica Moldova ne pune la dispoziţie o echipă medicală în vederea tratării pacienţilor cu coronavirus. De asemenea, CNSU a aprobat și scoaterea de la rezervele de stat a nouă construcţii uşoare din elemente modulate pentru operaţionalizarea unor centre de triaj observaţional/epidemiologic.
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat Hotărâra cu numărul 88, prin care propune Guvernului aprobarea scoaterii de la rezervele de stat a trei construcţii uşoare din elemente modulate pentru operaţionalizarea unor centre de triaj observaţional/epidemiologic la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, Spitalul Municipal Caracal şi Spitalul Orăşenesc Corabia din judeţul Olt.
CNSU mai propune Guvernului scoaterea de la rezervele de stat a șase construcții ușoare din elemente modulate simple, pentru operaționalizarea unor centre de triaj observațional/epidemiologic, respectiv deservirii zonelor postvaccinare la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu”, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș”, respectiv Centrelor de Vaccinare de tip drive-through Shopping City și Selgros din județul Timiș.
De asemenea, potrivit Hotărârii CNSU cu numărul 89, „se acceptă oferta de asistență internațională prin care Republica Moldova pune la dispoziție o echipă medicală compusă din medici, asistenți medicali și echipaje SMURD pentru a sprijini unitățile spitalicești din România în vederea acordării asistenței medicale pacienților cu COVID-19”.
Ministerul Sănătăţii, Colegiul Medicilor din România şi Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România sunt abilitate să emită în regim de urgenţă documentele necesare membrilor echipei din Republica Moldova pentru a putea lucra în România.