Autorităţile au decis să retragă de pe piață 6 medicamente care conţin substanţa activă valsartan, produsă în China, după ce Reprezentanţii Agenţiei Europene a Medicamentului au anunţat că aceasta poate duce la apariţia cancerului. Totuși, medicamentele se mai vând încă în farmacii, informează stirileprotv.ro.
”Sunt 2 deţinători de autorizaţie de punere pe piaţă, am blocat stocurile şi le-am retras în vederea distrugerii, farmaciile care nu retrag medicamentele riscă amenzi sau chiar retragerea autorizației″, a declarat Alexandru Velicu, preşedintele ANMDM.
Medicamentele care conţin Valsartan sunt folosite în tratarea unor afecţiuni grave ale sistemului circulator, precum hipertensiunea arterială, infarctul miocardic recent şi insuficienţa cardiacă.
Ministrul Sănătăţii a declarat că va trimite controale în farmacii, pentru a se asigura că medicamentele nu vor mai ajunge la pacienţi.