Medic: ”Complexul de vitamine sau antibioticele luate necorespunzător nu vindecă!”

Medic: ''Complexul de vitamine sau antibioticele luate necorespunzător nu vindecă!''
Sursă foto: Pixabay

Medicii infecționiști trag un semnal de alarmă asupra tratamentelor care sunt publicate pe rețelele sociale.Aceștia spun că nu numai că nu sunt eficiente, ci pot agrava starea unei persoane.

Aceștia spun că pacienţii cu forme uşoare şi care sunt izolaţi la domiciliu nu trebuie să ia un tratament de pe rețelele de socializare.

Mulţi dintre cei care se trataează în acest mod, ajung în cele din urmă la spital în stare gravă.

„Din nefericire, pacienţii ajung târziu în spital. Se întâmplă asta din cauza faptului că nu semnalează la timp medicului de familie că ceva s-a modificat în starea lor de sănătate. Am vrea o implicare mai activă a medicului de familie în ceea ce priveşte sfatul pacientului. Acesta din urmă să se adreseze medicului de familie imediat ce simte că are ceva modificări în starea lui de sănătate”, spune Carmen Dorobăţ, manager al Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, potrivit Adevarul.

Medicul spune că antibioticele luate fără indicația medicului nu vindecă.

„Complexul de vitamine nu vindecă. El doar ajută la creşterea imunităţii, aşa cum ajuta de altfel şi până acum. E doar un supliment alimentar. Pentru prevenţie. Pentru imunitate trebuie în primul rând alimentaţie corectă şi sănătoasă şi odihnă.”

Recomandările de pe grupurile de pe Facebook sunt tratamentele pentru imunitate împotriva noului coronavirus. Un complex de vitamina C, D3 şi Zinc ar face minuni, potrivit unor postări pe Facebook.

„Văd pe reţelele de socializare circulând tot felul de propuneri de tratament, cu sau fără indicaţie medicală. Eu aş sugera tuturor celor care au un test pozitiv şi chiar celor care sunt asimptomatici să aibă sfatul medicului în ceea ce priveşte administrarea unui tratament. În acelaşi timp, aş ruga toţi pacienţii izolaţi acasă, atunci când recurg la o anumită schemă de tratament să consulte mai întâi medicul de familie care ne poate apela oricând pe noi”, a mai spusmedicul Carmen Dorobăţ

Urmăriți B1TV.ro și pe
`