Medic: Cătălin Voicu, internat la Spitalul Floreasca cu hemoragie rectală și anemie

Publicat: 22 04. 2013, 18:30
Foto: evz.ro

Fostul senator Cătălin Voicu a fost internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca în cursul dimineţii de luni, informează Agerpres.

Prof. dr. Mircea Beuran a precizat că pacientul a venit cu hemoragie rectală şi cu anemie, urmând să fie supus mai multor investigaţii.

Judecătorii de la Înalta Curte voiau să-l audieze luni pe Voicu însă el nu s-a prezentat, pe motiv că i s-a făcut rău. Procurorii au cerut pedeapsa maximă cu închisoarea, de 9 ani, în cazul fostului senator acuzat de corupție.

Cătălin Voicu a fost condamnat, pe 1 iunie 2012, la două pedepse pentru trafic de influență, la 4 și 5 ani de închisoare, iar pentru fals în înscrisuri a primit o pedeapsă de un an și două luni de închisoare.

Voicu ar urma să execute pedeapsa cea mai mare, de cinci ani, din care judecătorii au scăzut perioada în care a stat în arest preventiv, din 30 martie 2010, până în 18 iulie 2011.