Mazăre îi cere lui Kovesi încuviinţarea de a pleca în SUA la o întâlnire în interes de serviciu

Mazăre îi cere lui Kovesi încuviinţarea de a pleca în SUA la o întâlnire în interes de serviciu
Foto: reporterntv.ro

Edilul Constanței, Radu Mazăre, cercetat sub control judiciar, a solicitat Direcției Naționale Anticorupție să poată părăsi țara la începutul lunii februarie.

Mazăre vrea să participe la o întâlnire în interes de serviciu în Statele Unite, unde ar urma cu să se discute cu reprezentanţi ai Fundaţiei Clinton şi ai unei companii de consultanţă, pentru o investiţie care ar urma să fie realizată în Portul Constanţa, relatează Mediafax.

“Am făcut o cerere către procurorul de caz acum două săptămâni şi jumătate pentru a-mi permite deplasarea în interes de serviciu la o invitaţie oficială în SUA, la două companii de acolo. Una, de fapt, este Fundaţia Clinton şi a doua este o companie care acordă consultanţă pentru cea mai mare investiţie americană care urmează să fie făcută în România, şi anume în Portul Constanţa. Discutăm despre o investiţie de aproximativ 1,4 miliarde de dolari, un fel depozit pentru gaze şi pentru petrol care ar urma să fie pe insula din Portul Constanţa”, a afirmat Mazăre.

Primarul Constanței a spus că așteaptă răspuns de la Laura Codruţa Kovesi, după ce procurorul general i-a respins cererea de a pleca din țară.

 “Aceste două invitaţii le-am depus la momentul respectiv procuroarei. Procuroarea mi-a dat răspuns că nu îmi dă permisiunea şi am făcut o nouă cerere către şefa procuroarei de caz, doamna Kovesi. Şi acum aştept să-mi răspundă”, a explicat Mazăre.

El a precizat că invitația respectivă în SUA este valabilă până în 20 februarie.

Radu Mazăre a mai spus că în următoarele săptămâni expiră perioada de 60 de zile de control judiciar, iar dacă procurorii îi vor prelungi această măsură, atunci o va ataca în instanţă.

Primarul Constanţei este anchetat de DNA pentru că ar fi primită mită de la un om de afaceri ca să realizeze cartierul de locuinţe sociale. Mazăre este cercetat sub control judiciar şi are interdicţia de a părăsi ţara.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)