Materii mai puține, implementarea programului şcolar 8-17, desfiinţarea inspectoratelor, regândirea titularizării – pe lista de reforme USR în Educație

Materii mai puține, implementarea programului şcolar 8-17, desfiinţarea inspectoratelor, regândirea titularizării - pe lista de reforme USR în Educație
Sursa foto: Pixabay

USR a organizat, la Cluj-Napoca, o dezbatere cu părinţi, elevi, studenţi, cadre didactice şi reprezentanţi ai ONG-urilor pe tema reformelor necesare în sistemul de educaţie în contextul în care ministrul Ligia Deca a spus că va prezenta în curând noile legi ale Educaţiei.

Parlamentarii formațiunii au expus mai multe idei pe care le vor susţine în dezbaterile pe tema noilor legi ale Educaţiei: curriculum simplificat cu materii mai puţine, implementarea programului şcolar de la 8 la 17, desfiinţarea inspectoratelor, susţinerea studenţilor prin microcredite, reformarea pregătirii profesorilor şi regândirea sistemului de titularizare – conform edupedu.ro.

La dezbatere au participat, din partea USR, senatorii din Comisia de Învăţământ Ştefan Pălărie, Silvia Dinică, Irineu Darău şi parlamentarii clujeni Oana Murariu, Cristian Bordei şi Radu Molnar.

Proiectele de legi ale educației în varianta consolidată vor fi prezentate luni de ministra Educației

Ligia Deca va susține într-o conferință de presă, conform surselor amintite, prezentarea proiectelor legii învățământului preuniversitar și legii învățământului universitar.

Miercuri, la Romexpo, a tranmis că un nou calendar referitor la legile educației, va fi anunțat „imediat după ședința coaliției din această săptămână”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)