Măsuri de sprijin pentru crescătorii de animale, afectați de criza provocată de pandemia de COVID-19: Ce categorii de fermieri pot beneficia de ajutor de la stat

Măsuri de sprijin pentru crescătorii de animale, afectați de criza provocată de pandemia de COVID-19: Ce categorii de fermieri pot beneficia de ajutor de la stat
Foto: pixabay.com

Guvernul a adoptat în ședința de joi mai multe ordonanțe de urgență care prevăd măsuri de sprijin pentru crescătorii de porci, de bovine, de păsări și pentru apicultori, ca urmare a crizei provocate de pandemia de coronavirus. Aplicarea acestor măsuri are ca scop compensarea pierderilor suferite de fermieri în perioada cuprinsă între 1 martie – 1 iulie 2020, transmite Ministerul Agriculturii.

Guvernul a adoptat o OUG prin care vine cu măsuri de sprijin pentru crescătorii de bovine, afectați de criza provocată de pandemia de COVID-19

Astfel, o primă ordonanță de urgență prevede instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru crescătorii de bovine. Concret, fermierii care dețin în exploatație cel puțin 91 de capete de bovine pot primi, de la bugetul de stat, fonduri în cuantum de 100 euro/cap femelă bovină adultă, valoarea totală a schemei de ajutor fiind de 35.700 mii lei.

Pentru a putea beneficia de ajutorul de stat, fermierii trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

a) să dețină femele adulte din specia bovine înregistrate în RNE, în exploatații cu cod ANSVSA, la data de 1 iulie 2020;

b) să nu fi solicitat alte tipuri de ajutor de stat pentru aceleaşi costuri eligibile în baza Comunicării Comisiei Europene;

c) să nu se afle în dificultate (respectiv reorganizare, lichidare, faliment) în evidențele Oficiului Național al Registrului Comerțului la data de 31.12.2019 sau în cazul persoanei fizice să nu fi fost emisă o decizie definitivă a instanțelor judecătorești de constatare a falimentului până la data de 31.12.2019

d) beneficiarii trebuie să dețină minimum 91 capete bovine femele adulte cu vârsta de minim 24 luni înregistrate în RNE la data de 1 iulie 2020.

De asemenea, crescătorii care dețin între 5 și 90 capete de bovine pot beneficia de sprijin financiar prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, respectiv Măsura 21. Este vorba despre acordarea unui sprijin temporar , ca răspuns la pandemia de coronavirus.

De ce măsuri de sprijin pot beneficia crescătorii de porci

În ceea ce privește sectorul suin, Guvernul a adoptat joi o ordonanță de urgență care prevede aprobarea unei scheme de ajutor de 119.560 mii lei.

”Valoarea totală ce poate fi acordată pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole nu poate depăși echivalentul în lei a 100.000 euro.

Cuantumul ajutorului este de 100 euro/UVM, echivalent în lei, ratele de conversie fiind 0,3 UVM pentru porc gras, 0,5 UVM pentru animale de reproducție (scroafe și scrofițe)”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Agriculturii.

Pot beneficia de acest ajutor de stat, fermierii care întrunesc următoarele condiții

Pentru a putea beneficia de ajutorul de stat, fermierii trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

a) să dețină exploatație cu cod ANSVSA înregistrată/autorizată sanitar veterinar;

b) să desfășoare activitate de îngrășare și/sau reproducție a suinelor în semestrul I al anului 2020, cu excepția celor care dețin exploatații aflate în imposibilitate de populare din cauza măsurilor de restricție sanitare veterinare generate de evoluția pestei porcine africane;

c) să nu fi solicitat alte tipuri de ajutor de stat pentru aceleaşi costuri eligibile în baza Comunicării Comisiei Europene;

d) să nu se afle în dificultate, (respectiv reorganizare, lichidare, faliment) potrivit evidențelor Oficiului Național al Registrului Comerțului la data de 31.12.2019.

Cum vrea Guvernul să susțină fermierii din sectorul avicol care au suferit pierderi în contextul pandemiei

O altă ordonanță de urgență adoptată de Executiv cuprinde măsuri de sprijin pentru sectorul avicol afectat de criza provocată de pandemie.

Este vorba despre un ajutor de stat, care ”se acordă pe capacitatea de producție deținută de beneficiar, echivalent UVM, funcție de speciile și categoriile de păsări, respectiv, pui de carne, pui de curcă, găini ouătoare, găini rase grele și pui eclozionați”.

Pot beneficia de acest ajutor crescătorii de păsări, respectiv, întreprinderile individuale şi familiale, persoanele fizice autorizate, după caz, precum şi persoanele juridice care desfăşoară activitate de reproducție și/sau incubație și/sau creștere a păsărilor pentru carne sau ouă, dacă îndeplinesc următoarele condiții:

a) să dețină exploatație autorizată sanitar veterinar;

b) să desfășoare activitate de reproducție și/sau incubație și/sau creștere a păsărilor în semestrul I al anului 2020;

c) să nu fi solicitat alte tipuri de ajutor de stat pentru aceleaşi costuri eligibile și să respecte prevederile de la punctele 20 și 23 din Comunicarea Comisiei Europene;

d) să nu se afle în dificultate (respectiv reorganizare, lichidare, faliment) în baza evidentelor Oficiului Național al Registrului Comerțului la data de 31.12.2019.

Schemă de ajutor de stat pentru apicultori

În ceea ce privește sectorul apicol, Guvernul a adoptat o Hotărâre privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie – mai 2020 asupra sectorului apicol”.

Valoarea totală a schemei de ajutor este de 49.948.500 lei, în cuantum de 25 lei/familia de albine.

De această formă de sprijin pot beneficia apicultorii – persoane fizice care dețin atestat de producător, apicultori – persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, precum și apicultorii – persoane juridice, precum şi oricare formă asociativă cu sau fără personalitate juridică constituite conform legii.

Toți aceștia trebuie să respecte o serie de condiții:

a) să aibă familii de albine înscrise în baza de date naţională apicolă la data 1 martie 2020, conform Sistemului unitar de identificare a stupinelor şi stupilor, gestionat de Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof. Dr. G.K. Constantinescu”;

b) să aibă familii de albine înregistrate/autorizate la direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti.

Ministerul Agriculturii mai transmite că, din momentul intrîrii în vigoare a acestor ordonanțe de urgență, fermierii au la dispoziție 20 zile lucrătoare pentru a depune documentele necesare, iar banii le vor fi livrați până la data de 31 decembrie 2020.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)
21:43 - Nicușor Dan îi îndeamnă pe bucureșteni să voteze și la referendum: “De trei ori DA!”/ „Ca primar, o să insist să avem niște standarde de cost, astfel încât lucrurile să fie cât mai echilibrate între sectoare” (VIDEO)
21:33 - Drama românilor din Valencia, la o lună după ce furtuna a distrus tot. „Nu mă gândeam că în Spania nu primeşti ajutor imediat”
21:09 - Drulă: Noi am vrea o alianță de dreapta dacă Bolojan preia PNL, cum spune toată lumea pe la colțuri / Programul PNL nu are nimic liberal, numai din astea ca la Ceaușescu / Nu cred ce spune Ciolacu, cred că el vrea toată puterea (VIDEO)
20:56 - Nicolae Ciucă: “Doar PNL poate sparge blatul toxic dintre PSD și AUR în turul I. Vă dau o veste, PSD va pierde încă o dată alegerile prezidențiale” / “Acest obiectiv a ajuns să fie obsesiv pentru ei” (VIDEO)
20:52 - Ciolacu: Am ajuns la Budapesta, unde vineri are loc o întâlnire decisivă pentru aderarea deplină a României la Schengen. Demersul nu e al vreunui partid anume, ci este al României
20:46 - Votarea va începe de vineri, în diaspora. Ce acte de identitate trebuie să aibă alegătorii la ei pentru a putea vota
20:33 - Nicolae Ciucă: „Viziunea mea de președinte cuprinde o nouă viziune cu privire la mediul rural”. Care sunt obiectivele pentru următorii ani: „Toate gospodăriile să aibă acces la apă până în anul 2028” (VIDEO)