Măsuri de securitate sporite la ambasadele şi consulatele din București, în urma atentatelor de la Paris: Strada pe care se află Ambasada Franței a fost închisă

Măsuri de securitate sporite la ambasadele şi consulatele din București, în urma atentatelor de la Paris: Strada pe care se află Ambasada Franței a fost închisă
Foto: cetateanul.net

O Europă întreagă pare îngenuncheată acum după ce Parisul a fost lovit pentru a doua oară în acelaşi an de  atacurile absurde ale terorismului. În România, măsurile de se securitate au fost sporite la ambasadele şi consulatele din București şi din ţară, după atacurile comsie vineri seară la Paris.

„În urma evenimentelor din Paris, încă din cursul nopţii, au fost sporite măsurile de securitate la toate reprezentanţele diplomatice şi consulare, atât în Bucureşti, cât şi la nivel naţional, asigurate cu efective ale Jandarmeriei”, au anunțat reprezentanţii Jandarmeriei Române, citați de Mediafax.

Strada pe care se află Ambasada Franței la București a fost închisă.

De asemenea, ambasadorul François Saint-Paul a mulțumit României și președintele Klaus Iohannis pentru solidaritatea cu națiunea franceză.

”În aceste momente tragice, cele mai sincere mulțumiri României si Președintelui României Klaus Iohannis pentru solidaritatea exprimată cu națiunea franceză. După cum a spus Președintele François Hollande, față în față cu teroarea se află o Națiune care știe să se apere și are puterea să reziste”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a reprezentanței diplomatice.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`