Măsuri de securitate sporite în Marea Britanie. MAE: Românii care călătoresc în UK să respecte indicațiile poliției locale

Măsuri de securitate sporite în Marea Britanie. MAE: Românii care călătoresc în UK să respecte indicațiile poliției locale
Foto: epochtimes-romania.com

Cetățenii români care călătoresc în Marea Britanie sunt atenționați de Ministerul Afacerilor Externe să respecte indicațiile oamenilor legii, în această țară fiind aplicate măsuri de securitate sporite după atentatele din Franța. “Ministerul Afacerilor Externe reiterează cetăţenilor români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord necesitatea respectării indicaţiilor poliţiei locale, pe timpul aplicării măsurilor de securitate, instituite de autoritățile britanice.

Astfel, cetăţenii români sunt îndrumaţi să respecte recomandările emise de organele britanice abilitate, în special de Poliţia Metropolitană, care se regăsesc în pagina dedicată de Internet http://content.met.police.uk/Site/terrorism.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte cetăţenilor români care se află sau călătoresc în străinătate că pot accesa aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de a fi alertaţi, în cazul în care apar situaţii speciale”, se arată într-un comunicat al MAE.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`