Măsuri de relaxare, de astăzi, în București. Cafenelele, restaurantele, sălile de teatru şi de cinematograf se redeschid la 30% din capacitate

Măsuri de relaxare, de astăzi, în București. Cafenelele, restaurantele, sălile de teatru şi de cinematograf se redeschid la 30% din capacitate
foto: Pixabay

Cafenelele, restaurantele, sălile de teatru şi de cinematograf din Bucureşti se redeschid, începândde luni, la 30% din capacitate, în urma deciziei adoptate, vineri,de Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă.

S-a dispusreluarea activităţii în spaţii închise, la o capacitate de maxim 30% în domeniul HORECA, precum şi în domeniul cultural, de divertisment şi recreativ începând cu data de 25.01.2021, ora 00:00, cu condiţia menţinerii ratei de incidenţă sub 3/1.000 de locuitori.

Ce măsuri intră în vigoare de luni

– activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06.00-21.00;

– activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06.00-23.00;

– prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi a băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 m între mese şi participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară

– organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în condiţiile stabilite prin Ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii nr. 3245/1805/2020;

– activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06.00-21.00.

Bucureștiul era vizat de restricțiialescenariului roșudin data de 20 octombrie 2020.

„Recomandăm cetăţenilor municipiului Bucureşti prudenţă. Şi autorităţile sunt prudente şi, pe de o parte, acesta este motivul pentru care am hotărât ca aceste măsuri să fie relaxate începând cu data de luni. Pe de altă parte, am considerat ca toţi operatorii economici să aibă timpul necesar să amenajeze sălile dedicate activităţii pe care o desfăşoară, în conformitate cu prevederile legale. În mod categoric, vom fi intransigenţi.”, a spus vineri prefectul Traian Berbeceanu.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență,Raed Arafat, a declarat vineri că dacă se va constata că rata incidenței cazurilor de COVID-19 din București va crește din nou, restricțiile pot fi reinstituite oricând.

”Incidențele care au fost stabilite prin Hotărârea de Guvern sunt incidențele de sub 1,5 la mie, între 1,5 și 3 la mie, și peste 3 la mie. La nivel național, până în acest moment s-a lucrat pe aceste incidențe. Astăzi s-a luat decizia, totuși cu o amânare până luni și ca să evităm aglomerația din weekend. Decizia este în baza procedurii și în baza Hotărârii de Guvern și este de a relua unele activități. Nici nu aș zice că ne relaxăm, nu e corect să spunem că ne relaxăm. Se reiau unele activități. La restaurante, în interior cu 30% capacitate, ceea ce înseamnă că HoReCa trebuie să arate responsabilitate, să respecte aceste reguli. Cinematografele, teatrele cu 30%, sălile de jocuri de noroc în interior cu 30% până la orele 21.00. Botezurile, nunțile rămân interzise. Astea nu se permit, nici nu intrăm în această discuție. Bineînțeles, dacă se va observa că începe o creștere a incidenței în București, măsura poate să fie automat inversată și să fie închis totul din nou”, a declaratRaed Arafat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)