Un bărbat și-a ucis întreaga familie! A incendiat mașina în care se aflau cu toții

Un bărbat și-a ucis întreaga familie! A incendiat mașina în care se aflau cu toții
sursa Foto: Facebook

Un fost jucător de rugby din Australia, soția sa și cei trei copii ai lor au murit după ce mașina în care se aflau a luat foc. Totul s-a petrecut într-un oraș din Australia, Brisbane.

Rowan Baxter și copiii, care aveau sub zece ani, au fost găsiți fără viață de către echipajele de urgență, potrivit poliției.

Soția fostului sportiv, Hannah Baxter, în vârstă de 31 de ani, a murit mai târziu la spital din cauza arsurilor grave. Femeia ar fi reușit să sară din mașină, strigând „A turnat benzină pe mine”, scrie BBC.

Poliția investighează modul în care a pornit focul.

„Nu s-a stabilit până la acest moment cum s-a produs incendiul pentru a putea să-l numim o crimă-sinucidere sau un accident tragic. Este inadecvat să facem astfel de supoziții în acest stadiu”, a spus Detectivul Inspector Mark Thompson.

Primul apel de urgență la Poliție a fost înregistrat la ora locală 08:30, miercuri, 19 februarie. Autoritățile i-au găsit pe cei trei copii, cu vârste între șase și trei ani, decedați în mașină.

Rowan Baxter s-ar fi aflat pe locul de lângă șofer, iar soția lui ar fi condus. Cei doi soți s-ar fi despărțit anul trecut și încercau să stabilească aranjamentele pentru custodia copiilor.

Rowan Baxter a jucat rugby la echipa Warriors din Auckland, Noua Zeelandă, și avea împreună cu soția o sală de sport.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)