Mașină avariată de o bucată desprinsă din Pasajul Basarab. Ciprian Cherciu, românul păgubit: Sunt foarte multe elemente ruginite care stau să cadă, corpuri de iluminat care stau sprijinite doar în niște fire (VIDEO)

Mașină avariată de o bucată desprinsă din Pasajul Basarab. Ciprian Cherciu, românul păgubit: Sunt foarte multe elemente ruginite care stau să cadă, corpuri de iluminat care stau sprijinite doar în niște fire (VIDEO)
Sursa foto: Facebook / Cherciu Ciprian

O mașină a fost avariată de un element care s-a desprins din Pasajul Basarab, una dintre cele mai circulate zone din București. Ciprian Cherciu, jurnalistul care se afla la volan, a declarat pentru B1 TV, vineri, la „News Pass”, că acolo „sunt foarte multe elemente ruginite care stau să cadă” și „există chiar și niște corpuri de iluminat care stau sprijinite doar în niște fire, care sunt chiar deasupra trotuarului, acolo este și stație de autobuz”.

Ciprian Cherciu, pe B1 TV, despre Pasajul Basarab: Sunt foarte multe elemente ruginite care stau să cadă

Întrebat dacă a fost rănit în incident, el a infirmat, dar a tras un semnal de alarmă: „Nu, nu este un incident grav. Doar niște pagube materiale. Problema este că doar acum am sesizat, pentru că de fiecare dată când treceam pe sub Pasajul Basarab nu mă uitam în sus, că n-aveam niciun motiv să mă uit în sus, dar acum, că m-am uitat în sus, am văzut că sunt foarte multe elemente ruginite care stau să cadă. Există chiar și niște corpuri de iluminat care stau sprijinite doar în niște fire, care sunt chiar deasupra trotuarului, acolo este și stație de autobuz”.

„Pot fi destul de grave incidentele de tipul acesta”, avertizează jurnalistul

„S-a întâmplat să se desprindă o bucată, nu îmi dau seama de ce, ori tencuială, era ceva destul de tare, care s-a spart, sau bucăți ruginite. E periculos pentru că într-o situație de genul acesta poți trage de volan stânga-dreapta, în anumite situații, și să faci altceva mult mai grav”, a adăugat Ciprian Cherciu.

„Acolo, pe sub Pasajul Basarab, în fiecare secundă trece o mașină, adică nu există un moment în care să spunem că e liber și o să cadă ceva doar când e liber, nu se întâmplă lucrul acesta, și am văzut că autoritățile spun că nu există o problemă la structura de rezistență. Am înțeles, dar asta nu înseamnă că noi trebuie să așteptăm să pice Pasajul Basarab pe noi. E suficient să pice o balustradă, un jgheab ș.a.m.d., pentru că pot fi destul de grave incidentele de tipul acesta”, a mai spus jurnalistul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`