Mascații pot plăti daune dacă produc pagube în misiuni.Vezi alte prevederi ale unui nou proiect de lege

Publicat: 29 07. 2011, 13:02

Dacă mascaţii vă sparg din greşeală casa, puteţi să îi daţi în judecată şi să le cereţi daune morale. Mai mult, persoanele urmărite nu-şi vor mai putea schimba permisul de conducere şi nu-şi vor mai putea face paşaport. În plus, o dată pe an, gratuit, oricine poate întreba autorităţile, dacă i s-au folosit datele de la Evidenţa Populaţiei şi în ce scop.

Toate aceste prevederi fac parte dintr-un nou proiect de lege, care reglementează prelucrarea datelor cu caracter personal de către Ministerul Administraţiei şi Internelor. Proiectul mai reglementează şi procedura blocării datelor, precum şi a ştergerii acestora, când prelucrarea lor nu mai este necesară.