Masa de Paște: Ciobanii din Olt spun că prețul cărnii de miel va ajunge la 30 de lei. Creștere cu 40% față de anul trecut

Masa de Paște: Ciobanii din Olt spun că prețul cărnii de miel va ajunge la 30 de lei. Creștere cu 40% față de anul trecut
Sursa: Freepik

Ciobanii din județul Olt au anunțat că, de Paște,  prețul cărnii de miel va fi mai mare cu 40% față de anul trecut. Afectați de scumpirile din ultima perioadă, aceștia nu mai pot comercializa carnea la prețul de anul trecut, deoarece trebuie să-și acopere cheltuielile de peste iarnă.

Astfel, un kilogram de carne de miel-tăiat va ajunge la 30 de lei, iar în viu-20 de lei pe kilogram. Crescătorii de ovine spun că meniul de Paște va fi mai scump din cauza majorării costurilor și a instabilității date de contextul actual, potrivit Rador, preluat de G4Media.

„Tot ce nu se vinde în țară, va merge peste hotare”

Președintele Crescătorilor de Animale din Slătioara-Olt, Traian Gârtan, a spus că se fac deja contracte pentru export cu 19-20 de lei, în viu.

„Tot ce nu se vinde în țară, va merge peste hotare, unde cererea este mare”, explică el.

Acesta este de părere că fermierul trebuie să-și scoată măcar investiția, de aceea nu mai poate vinde la prețul de anul trecut.

„Mieii sunt mari în acest an, pentru că Paștele este în aprilie și rasele sunt de carne, au o creștere mai rapidă”, a subliniat președintele Crescătorilor de Animale din Slătioara-Olt.

S-a scumpit și carnea de porc

Prețul porcului comercializat la poarta fermei în România a atins un record post pandemie. Față de anul trecut, prețul mediu pe kilogram a crescut cu 35%, ajungând la 2 euro. Tendința ascendentă a prețului a putut fi observată încă din jumătatea lunii februarie.

Pe 28 martie, suta de kilograme cacasa S a ajuns la 200,16 euro, fiind cea mai mare creștere din UE. Comparativ, prețul mediu european este de de 193 de euro 100 de kilograme, cu 16% mai mare față de anul trecut.

Pe plan local, pesta porcină, dar și majorarea costurilor în ceea ce privesc hrana animalelor, transportul și energia electrică, au condus la creșterea prețurilor produselor animale.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)