Mărturia unui tânăr fost consumator de droguri: „Nu am dus lipsă de nimic. Urma să pierd tot pentru o senzație care urma să treacă și ea. Am devenit cel mai mare drogat” (VIDEO)
Un tânăr care a fost dependent de droguri a povestit marți la „Politica Zilei”, emisiunea realizată de Ioana Constantin pe B1 TV, despre clipele foarte grele prin care a trecut după ce s-a lăsat sedus de substanțele interzise.
Tânăr, pe B1 TV, despre lupta pe care a dus-o cu dependența de droguri
Acesta spune că are o familie iubitoare și nu a dus lipsă de nimic.
„M-am născut într-o familie foarte frumoasă din Cluj. Mai am un frate și o soră, ambii mai mici ca și mine. Am fost iubit tot timpul, mi s-a oferit tot timpul tot, nu am dus lipsă de nimic. Nu mi s-a creat niciodată un context, să zic așa, prielnic ca să ajung un dependent de droguri. Am fost crescut în biserică. Am urmat un liceu bun. Am luat o notă foarte bună în Bac. Am intrat la două facultăți, chiar de top, din Cluj”, a povestit tânărul.
A început să cocheteze cu drogurile în perioada studenției.
„Când eram în anul II la facultate, la vârsta de 20 de ani, era un moment în viața mea în care orice tânăr s-ar fi uitat la mine și-ar fi dorit probabil să aibă viața mea pentru că aveam o mașină, aveam prieteni, aveam o familie iubitoare, dar, din pură curiozitate și din lipsă de informație, m-au atras drogurile. Pentru că anturajul din care făceam parte în momentul acela consuma droguri și, când mi s-a oferit pentru prima dată o linie, o farfurie cu niște linii pe ea, n-am ezitat să încerc și mi-a plăcut. Mi-a plăcut sentimentul, mi-a plăcut senzația și eu nu am știut, dar din momentul acela următorii patru ani ai mei urma să fiu dependent și urma să pierd tot pentru o senzație care urma să treacă și ea”, a continuat tânărul.
„Am devenit cel mai mare drogat”
„Primii doi ani de zile părinții mei nu și-au dat seama exact despre ce este vorba, nu și-au dat seama despre problemele cu care eu mă confrunt și mă susțineau financiar, fiindcă eu eram la facultate, dar după ce eu am fost exmatriculat de la facultate, pentru că nu puteam să duc și o viață de noapte, și o viață la facultate să învăț, părinții mei au încetat să mai îmi dea bani și atunci au început adevăratele probleme în viața mea, în care eu a trebuit cumva să îmi susțin stilul de viață și a trebuit să intru în datorii, să îmi fac datorii la prieteni, la patroni de cluburi, la parteneri de afaceri de-ai tatălui meu. La un moment dat, toți banii pe care i-am luat trebuia să îi dau înapoi și n-am mai avut posibilitatea să îi dau înapoi”, a continuat tânărul.
„În momentul acela, toți prietenii mei m-au părăsit, prieteni pe care eu patru ani de zile i-am pus pe primul loc, prieteni cu care eu credeam că o să cuceresc lumea, prieteni pe care în momentul acela eu îi consideram viața mea. Eu patru ani de zile mi-am neglijat familia, nu m-a mai interesat deloc de ei. Mi-am considerat familia doar o sursă de bani și casa era doar un hotel pentru mine (…). În scurt timp am devenit cel mai bun la droguri, am devenit cel mai mare drogat”, a mai spus el.