Mărturia actorului Toni Grecu, după incendiul de la Matei Balș: „În urma salvării, spitalul ardea. Sistemul sanitar din România ardea”

Publicat: 30 01. 2021, 12:42
FOTO: Adevărul.ro

Fondatorul grupului „Divertis” era internat la Spitalul Matei Balș de peste două săptămâni, după ce a făcut oformă de COVID ce necesita supliment de oxigen.

Acesta a vorbit, pentru Stirile Pro Tv, despre tragedia care a avut loc vineri dimineață la Matei Balș.

„Povestea de azi pentru mine a fost de fapt o cursă sufocantă, extenuantă, fără aer, de 150 de metri, prin faţa unui spital arzând, cursă terminată la uşa salvării în faţa căreia m-am prăbuşit inconştient, dar fericit. Participasem la cel mai mic şi mai extenuant maraton din lume. Şi am alergat şi singur. În urma salvării, spitalul ardea. Sistemul sanitar din România ardea.”, a declarat acesta pemtru Ştirile ProTv.

Actorul de la „Divertis” se afla în spital de peste două săptămâni.

„Am fost trezită de nişte sms-uri ale unor prieteni, am deschis televizorul şi în momentul acela se spunea că incendiul a izbucnit la pavilionul 5, unde ştiam că e internet. L-am sunat imediat şi mi-a răspuns, era foarte speriat, părea foarte afectat de ce s-a întâmplat, dar mi-a zis că e înconjurat de medici la urgenţe şi că se ocupă oamenii de el, că e pe un pat.”, a precizatCristina Grecu, soția artistului.

Ulterior, aceasta a fost transferat la „Sf. Pantelimon”, potrivitlibertatea.ro.

Cinci pacienți au murit într-un incendiu izbucnit la spitalul ”Matei Balș” din București

Unincendiu a izbucnit, vineri dimineață, la o clădire a Spitalului ”Matei Balș” din Capitală, în care erau tratați pacienți cu coronavirus.Cinci pacienți au decedat. Zeci de bolnavi au fost transferați la alte unități medicale din București.

Procuroriiau deschis un dosar penalin rem pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

Fiica unei paciente internate cu COVID-19 la spitalul ”Matei Balș”, a susținut, pentru B1 TV, că în saloanenu erau condiții potrivitepentru pacienți și că, săptămâna trecută, cu acordul medicilor, i-a adus mamei sale o aerotermă, căci era foarte frig. În schimb, Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan,a declaratcă în ultima săptămână nu au fost probleme cu căldura.

Audierile cadrelor medicale au început deja.

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS)a transmiscă vineri dimineață s-au întregistrat10 apeluri la 112, careanunţau incendiul de la Institutul ”Matei Balş”. Primul telefon a fost dat la ora05:04, iar apeluri au curs mai mult deo oră.