Marșul secuilor s-a încheiat: 100.000 de maghiari au format un lanț viu, întins pe 54 de kilometri

Marșul secuilor s-a încheiat: 100.000 de maghiari au format un lanț viu, întins pe 54 de kilometri
Foto: Stareanatiunii.ro

Peste 100.000 de maghiari au format duminică un lanț viu, întins pe o distanță de 54 de kilometri, între localităţile Chichiş, aflată la graniţa cu judeţul Braşov, şi Breţcu, la ieşirea către Bacău, în cadrul ”Marelui marș al secuilor”.
Manifestarea s-a desfăşurat fără incidente, singurul vorbitor fiind preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc, Izsák Balázs, care a citit, la intersecţia Reci, „proclamaţia Marelui marş al secuilor”.

Potrivit proclamaţiei, maghiarii solicită autoguvernarea Ţinutului Secuiesc, revendică aplicarea normelor practicate în Uniunea Europeană, în aşa fel încât secuii să îşi poată exercita dreptul la autodeterminare prin autonomia Ţinutului Secuiesc şi îşi „reafirmă ataşamentul faţă de delimitarea provizorie a Ţinutului Secuiesc, format din 8 scaune şi 153 autorităţi locale, aşa cum aceasta a fost stabilită în Rezoluţia Adunării Naţionale de la Ditrău”, citează Mediafax.

„Autoguvernarea internă înseamnă putere regională, care dispune de autoritate deliberativă constituită prin mijloace democratice, de o largă autonomie şi de mijloacele necesare exercitării competenţelor de autoguvernare”, se mai arată în proclamaţie.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:18 - Nicușor Dan a spus care este ținta sa, dacă va ajunge președintele României: “Nu se va întâmpla peste noapte. Trebuie să o spun foarte clar!” (VIDEO)
19:06 - Cartier rezidențial terorizat de șacali. Localnicii au ajuns să se teamă pentru siguranța lor. „Ţi-e şi frică să mai laşi un copil afară”
19:02 - Nicușor Dan, despre premierul Ciolacu: „Este evident că toată lumea simte că este un Guvern obosit, care nu a făcut reformele pe care chiar el le anunța în noiembrie”
18:41 - Nicușor Dan, despre legăturile cu Anton Pisaroglu: „M-am întâlnit de două-trei ori cu el, în campania din 2020 pentru Primăria Capitalei”
18:36 - Bărbat din Onești care instiga la violență pe internet, vizitat de mascați. Cum a răspuns în fața autorităților. „Și soţia a râs de mine”
18:34 - Decizia radicală și neașteptată pe care a luat-o Familia Regală Britanică. Ce se întâmplă cu cei trei copii ai lui Kate Middleton și ai Prințului William
18:20 - Mircea Cărtărescu despre nominalizarea lui Donald Trump la Nobelul pentru Pace de către SNSPA: „Dincolo de ridicolul și inutilitatea sa, e un act rușinos”
18:08 - Caz revoltător într-o școală din Vaslui. Un elev de clasa a V-a fost grav bătut de tatăl unui coleg de clasă  
17:59 - George Simion pune pe seama geloziei criticile lui Claudiu Târziu: „Nu a fost el desemnat candidat”
17:58 - “Legea fugarilor” a fost promulgată de către președintele interimar al României, Ilie Bolojan. Ce presupune această lege