Marș de protest cu 230 de lumânări pentru drepturile animalelor
Circa 40 de iubitori de animale din Botoșani au organizat, joi, un marș de protest față de decizia autorităților de a eutanasia toate animalele din padocurile Primăriei. Protestatarii au aprins 230 de lumânări, câte una pentru fiecare animal ucis, conform Mediafax.
Aceștia au întins în fața Primăriei fotografii ale animalelor eutanasiate, care au fost realizate cu doar o zi înainte de moartea acestora.
Oamenii nu cred varianta autorităților conform căreia această soluție a fost necesară din cauza unei epidemii de jigodie.
“Este o manipulare a opiniei publice care, poate, nu are cunoştinţă despre această boală. Dacă aude de jigodie, se sperie sau creează o falsă senzaţie de pericol. Acolo sunt nişte interese economice. Se spală bani”, a declarat unul dintre participanții la protest.