Marș de protest al taximetriștilor din Constanța, vineri. De ce sunt nemulțumiți șoferii

Marș de protest al taximetriștilor din Constanța, vineri. De ce sunt nemulțumiți șoferii
Foto: Pixabay

Taximetriștii din Constanța au anunțat un protest pentru ziua de vineri, nemulțumiți de discuțiile cu autoritățile privind stațiile de taxi. Marșul va avea loc între orele 9.00 – 12.00, pe ruta bulevardul Aurel Vlaicu – bulevardul Tomis – Primărie, informează replicaonline.ro.

De ce protestează taximetriștii din Constanța

Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local de vineri apare și proiectul Regulamentului privind organizarea și executarea serviciului de transporturi în regim de taxi în municipiul Constanța, care include și anexa privind stațiile taxi.

Taximetriștii susțin, însă, că discuțiile cu autoritățile au fost altele, în sensul că, până la supunerea la vot a noului Regulament, vor discuta și anexa privind stațiile taxi. Acest lucru nu s-a mai întâmplat.

„Considerăm că este o capcană pentru noi, deoarece, coroborat cu aer 49 (1), prin care se împuternicește Comisia de Circulație să înființeze/desființeze/modifice stațiile și amplasamentul acestora, precum și numărul locurilor de taximetrie din stații, taximetriștii vor fi sancționați, iar la sancțiuni repetate autorizația taxi se suspendă, urmând să nu mai fie prelungită valabilitatea acesteia cu încă 5 ani la reautorizare”, au transmis reprezentanții Federației Națională a Sindicatelor Șoferilor din România.

100 de taximetre vor participa la acțiunea de protest.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`