Marius Petcu, arestat preventiv pentru luare de mită: Recursul procurorilor, admis
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât, joi, arestarea preventivă a liderul CNSLR “Frăția”, acuzat de luare de mită. Judecătorii au admis astfel recursul intentat de procurorii Direcției Generale Anticorupție la decizia anterioară de cercetare în libertate.
Judecătorii au emis un mandat de arestare pentru 29 de zile pe numele liderului sindical. Toți cei trei judecători din complet au votat pentru arestarea preventivă a lui Marius Petcu.
Vezi AICI acuzaţiile care îi sunt aduse lui Marius Petcu
Curtea de Apel București urmează să pună în aplicare mandatul de arestare. Dacă Petcu nu se va prezenta la arest, el va fi dus la Direcția Cercetări Penale de către polițiști.
Petcu a pledat, joi, în fața judecătorilor spunând că timp de 21 de ani nu a făcut altceva decât să lupte pentru drepturile sindicaliștilor, neconsiderându-se drept un pericol public.
“Nu ar fi corect să fiu izolat de o societate pe care am reprezentat-o foarte bine până acum. Cred că sunt un om integru, care cunoaște bine drepturile și obligațiile pe care le are”, a declarat Marius Petcu.
Vezi AICI stenograme DNA din cazul Petcu
http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf