Marius Nistor: Profesorii care au semnat pentru grevă vor avea contractele de muncă suspendate pe perioada grevei, nu-și vor primi salariile. Ce a făcut Guvernul ca să nu ajungem aici? (VIDEO)

Publicat: 21 05. 2023, 20:43
Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a susținut duminică, pentru B1 TV, că profesorii au ajuns la greva generală din cauza Guvernului, care nu a tratat cu seriozitate revendicările lor și nu le-a acordat niște drepturi ce li se cuvin. Cât despre remarca premierului Nicoale Ciucă, președintele PNL, că au de suferit elevii, fiind în pericol examenele, Nistor a ținut să-i amintească faptul că și profesorii au copii, așa că știu foarte bine implicațiile grevei. Responsabilitatea aparține exclusiv Guvernului.

Afirmațiile au fost făcute în cadrul Știrilor B1 TV, prezentate de Gabriela Mihai.

Marius Nistor, declarații după negocierile eșuate cu Guvernul

„Nu ne ducem să stăm cu mâna-ntinsă la distinșii domni care formează coaliția, ci venim să ne cerem drepturi foarte clare și un statut social corespunzător. E chiar obligația Guvernului și a coaliției majoritare. Dar când noi avem disponibilitate la dialog și ”oferta” e aceeași, adică promisiunea că se va aplica în totalitate Legea 153 pentru angajații care sunt prinși pe Anexa 8….

Aici vorbim de câteva categorii din rândul personalului nedidactic. Ar urma să primească o creștere salarială de 8%, ceea ce, la un salariu de 1.900 net, seamănă exact cu suta aceea pe care o dădea cineva într-o perioadă de tristă amintire. Deci cu 2.000 de lei nu poți spune că discuți de rezolvarea unor probleme foarte grave ale sistemului”, a declarat Marius Nistor.

Cât despre noua Lege a salarizării, despre care tot vorbesc guvernanții, Nistor a spus că ar dura cel puțin până la finele anului până ar fi votată de Parlament și, oricum, coaliția n-a venit cu nicio informație clară: „Cum va arăta grija de salarizare pentru cei de la preunievrsitar nu putem ști acum. Grila negociată cu Ministerul Educației și care zace acum la Ministerul Muncii ”nu e prea sustenabilă, învățământul e important, dar ar implica cheltuieli prea mari și mai trebuie discutată…”. Deci nu știm cu va arăta grila”.

„Ca aplicabilitate, am întrebat dacă aplică grila într-o tranșă sau iar în etape. Niciun răspuns”, a completat liderul de sindicat.

Cum răspunde Nistor la mesajul lui Ciucă

Marius Nistor n-a primit bine nici reacția premierului Nicoale Ciucă după eșecul negocierilor.

„Singurii care au de pierdut dacă greva se declanșează, în ciuda dorinței noastre de dialog și negociere, sunt părinții și elevii, care de mâine sunt într-o situație extrem de dificilă. Urmează examenul de capacitate și bacalaureatul. Cu aceste lucruri nu avem voie să ne jucăm”, a transmis Ciucă, într-un mesaj postat pe Facebook.

Nistor a spus că Ciucă vorbește de parcă profesorii n-au și ei copii și n-ar suferi și ei din această situație: „Noi nu avem copii? Copiii noștri nu sunt prinși în examene? Toți cei care au semnat pentru declanșarea grevei generale știu ce înseamnă o greva generală: vor avea contractele de muncă suspendate pe perioada grevei, nu-și vor primi drepturile salariale, copiii lor vor avea o problemă legată de desfășurarea normală a examenelelor. Ce a făcut Guvernul pentru a preveni acest lucru? De când cunoșteau ei situația tensionată din sistem? Din decembrie!”.