Marius Grămadă: Prima zi din campania de vaccinare a decurs fără probleme la SJU Suceava. S-au vaccinat 54 de cadre medicale și niciunul nu a prezentat reacții adverse

Marius Grămadă: Prima zi din campania de vaccinare a decurs fără probleme la SJU Suceava. S-au vaccinat 54 de cadre medicale și niciunul nu a prezentat reacții adverse
foto simbol: Hepta.ro / Alpha Press / Alpha Press

Prima zi a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 a decurs fără probleme la Spitalul Județean de Urgență Suceava, a anunțat medicul Marius Grămadă, coordonatorul centrului de vaccinare anti-COVID de la SJU Suceava, care a precizat că s-au vaccinat 54 de cadre medicale și niciunul nu a prezentat reacții adverse.

Marius Grămadă, despre cum a decurs prima zi din campania de vaccinare anti-COVID-19 la SJU Suceava

„Prima zi de campanie a decurs fără probleme la SJU Suceava. S-au vaccinat 54 de cadre medicale şi niciunul dintre acestea nu a prezentat reacţii adverse. Pe toată unitatea medicală în jur de 360 de persoane şi-au exprimat până în prezent opţiunea să se vaccineze, dintr-un total de 1.500 de angajaţi, inclusiv personal TESA. Este un procentaj de circa 25%. Ne-am dori să fie mai mult, dar o parte din personal a trecut prin boală şi consideră că s-a imunizat, iar alţii au încă reţineri, temeri faţă de vaccin”, a declarat medicul Marius Grămadă, pentru Agerpres.

Monica Terteliu, șefa secției de Boli Infecțioase a SJU, a fost prima persoană care s-a vaccinat împotriva COVID-19 la Suceava. Ea susține că, deși a fost bolnavă de COVID-19 deja de două ori de la debutul pandemiei, nu a dezvoltat anticorpi.

Printre sucevenii care s-au vaccinat în prima zi de campanie s-au numărat 17 medici, între care medicul şef al secţiei de Pneumologie, Sorin Nicolae şi medicul şef de la ATI, Dorin Stănescu, precum şi mai mulţi asistenţi şefi din spital.

Un număr de 250 de doze din vaccinul anti-COVID-19 au ajuns la Suceava și vor fi utilizatepentru vaccinarea personalul medico-sanitar aflat în prima linie în lupta împotriva noului coronavirus.

Premierul Florin Cîțu: „După 10 luni de la primul caz de infectare din România, începe lupta prin care ne putem recâștiga viața normală”

Campania de vaccinare împotriva COVID-19 a debutat duminică, 27 decembrie.Prima persoană vaccinată în România a fost Mihaela Anghel, o asistentă medicală generalistă de Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”. Ea a făcut parte din echipa care a preluat primul pacient confirmat cu infecție cu SARS-CoV-2 pe teritoriul țării noastre.

„După 10 luni de la primul caz de infectare din România, începe lupta prin care ne putem recâștiga viața normală. Vaccinarea împotriva COVID-19 începe cu oamenii fără de care sănătatea românilor nu ar mai putea fi asigurată. Vor fi vaccinuri gratuite pentru toți cei care doresc să se imunizeze. Pentru cei care încă ezită, specialiștii vin cu informații solide, validate științific, care să-i ajute să ia decizia corectă. Vaccinarea este sigură, este voluntară/ neobligatorie și nu vor fi impuse restricții pentru cei care nu se vaccinează! Vaccinarea împotriva Covid-19 reprezintă calea cea mai rapidă și mai sigură de gestionare a pandemiei, de limitare a acesteia. Vaccinarea, împreună cu respectarea măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, inclusiv în perioada Crăciunului și a Anului Nou, ne oferă șansa revenirii la normalitate.Ieri am primit primele 10.000 de doze de vaccin, și săptămânal vom primi în jur de 140.000 de doze. România va beneficia inițial de aproximativ 10 milioane de doze de vaccin”, a subliniat prim-ministrul Florin Cîțu.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:13 - Diana Stoica (USR), după ce Curtea de Apel Iași a eliminat toate înregistrările din dosarul lui Buzatu: „Problema este că oamenii își pierd încrederea în acest proces. Cine a greșit trebuie să plătească” (VIDEO)
18:02 - Destinația de vacanță ideală pentru această toamnă. Se află în România și este cunoscută pentru peisajele frumoase
17:59 - Ialomițianu (PMP): Românii nu mai pot suporta noi creșteri de taxe / În continuare se fac angajări la stat, în ciuda promisiunilor PSD-PNL. Sunt comune care au mai mulți salariați decât locuitori (VIDEO)
17:54 - Doctoriță prinsă în flagrant de DNA în timp ce lua șpagă. Este șefă de secție la un spital din Caraș-Severin
17:48 - Catacombele Sibiului pot fi vizitate acum de către turiști. Cât trebuie să plătească o persoană
17:45 - Prejudiciu de aproape 100.000 de lei. Un dezvoltator imobiliar a păcălit mai multe persoane din Bistrița-Năsăud că le-ar construi case
17:37 - Marian Rasaliu (PSD), despre proiectul legislativ pentru pensiile militare: „Urmează ca în viitorul apropiat, în cel mai scurt timp, să intre la vot și să fie rezolvată chestiunea aceasta” (VIDEO)
17:36 - Alina Petre, despre reținerea fostului șef de la CS Rapid, cu care e în proces de divorț: „Mi-am făcut duș, m-am fardat, m-am îmbrăcat” / A fost căsătorită și cu fiul unui fost șef SRI
17:32 - Radu Burnete (Concordia): Investitorii se tem de „o terapie de şoc, adică taxe surprinzătoare impuse sectorului privat” în 2025
17:23 - Compania Coca-Cola retrage de pe piaţă 28 de milioane de sticle de plastic din cauza unei posibile contaminări. Ce au transmis autoritățile din Austria