Marius Bulancea, procurorul care a finalizat dosarul Gala Bute, a primit avizul CSM pentru a conduce Secția a II-a a DNA
Procurorul Marius Bogdan Bulancea, cel care a finalizat dosarul Gala Bute, a primit aviz favorabil din partea CSM pentru funcţia de şef al Secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate faptelor de corupţie din cadrul DNA, informează Agerpres. Numirea sa a fost aprobată cu unanimitate de voturi.
În cadrul aceleiași ședințe, la care au participat și Procurorul General și Ministrul Justiției, a primit avizul CSM cu unanimitate de voturi și Silviu Paul Dumitriu, pentru ocuparea funcției de șef adjunct al aceleiași Secții.
Ambii au fost propunerile Ralucăi Prună. Avizele urmează a fi trimise marți Ministerului Justiției.
În prezent, Bulancea ocupă chiar această funcție prin delegare, din luna iulie. La rândul său, și Dumitriu ocupă prin delegare funcția pentru care a primit luni avizul CSM.