Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu executare, într-un dosar de lipsire de libertate și violență
Mario Iorgulescu, fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare, vineri, într-o dosar de lipsire de libertate și alte violențe. El a fost găsit vinovat în speța în care a fost acuzat că a încercat, prin violență, să determine un bărbat să-și retragă plângerea depusă în cadrul unui dosar penal. Faptele datează din anul 2016.
Fiul președintelui LPF, condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu executare. Mario Iorgulescu, care s-ar afla în Italia, mai are un dosar pe numele său
În septembrie 2019, fiul lui Gino Iorgulescu a accidentat mortal un tânăr în vârstă de 24 de ani, în timp ce conducea sub influența alcoolului și cocainei, susțin procurorii care l-au trimis în judecată pentru omor. La două săptămâni de la accident, Mario a fost transferat de familie în Italia, de unde se crede că nu s-a mai întors nici până acum.
Deși judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul București hotăra în finalul anului trecut că procesul în care Mario Iorgulescu este acuzat de omoară poate să înceapă, dosar nu a ajuns nici până acum la Curtea de Apel, pentru că judecătorul de cameră preliminară încă nu a redactat motivarea deciziei sale.
Iorgulescu Jr. a contestat decizia. Mai mult decât atât, el a sesizat Curtea Constituționalăcu trei excepţii de neconstituţionalitate, reclamând că i se încalcă drepturile, inclusiv dreptul la un proces echitabil, potrivitLibertatea.
Concret, el a reclamat la CCR că, prin efectuarea percheziției informatice, i se încalcă drepturi din Constituție, dar și dreptul la un proces echitabil.
O altă excepţie de neconstituţionalitate se referă la momentul procesual în care poate cere schimbarea încadrării juridice a faptei. Avocații fiului președintelui LPF susțin că actuala formulare din Codul de Procedură Penală îi încalcă dreptul la apărare, prevăzut în Constituţie, dar şi dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil, stipulat în Carta Drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.