Mario Iorgulescu a fost condamnat la 15 ani și 8 luni de închisoare cu executare în dosarul în care e judecat pentru omor. Decizia Tribunalui București nu e definitivă
Mario Iorgulescu, fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, a fost condamnat la 15 ani și 8 luni de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat că a ucis un om într-un accident produs pe fondul consumului de cocaină şi alcool. Decizia aparține Tribunalului București și nu e definitivă.
„Dosar nr. 20691/3/2020. Pe scurt, condamnare la 15 ani și 8 luni închisoare cu executare, câte 100.000 euro și 50.000 lei pentru doua dintre părțile civile. Soluția nu este definitivă”, se arată în motivarea instanței, citată de GSP.
Mario Iorgulescu a fugit în Italia. El acuză că și victima era drogată
Iorgulescu jr. e acuzat de omor şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe. El a fugit în Italia la scurt timp după accident, pretinzând că s-a internat într-o clinică.
„Victima era și ea drogată. Actele le are și avocatul meu. Dar acum nu pot vorbi cu el, nu am numărul lui și sunt certat cu ai mei. Cu tata nu mai vorbesc de vreo două luni, iar cu mama m-am certat aseară. Mă tot cert cu ei de trei ani de zile, în fiecare zi aproape. Nu merg lucrurile între noi. Nu vreau să mă întorc în România. Mi-aș dori să fiu condamnat cu suspendare și să îmi fac pedeapsa în Italia”, a transmis tânărul, la finele anului trecut.
Mario Iorgulescu mai are o condamnare la activ
Amintim că Mario Iorgulescu a fost condamnat, în aprilie 2021, la trei ani de închisoare cu executare într-o dosar de lipsire de libertate și alte violențe. Această condamnare este definitivă.
Mario Iorgulescu a fost găsit vinovat în speța în care a fost acuzat că a încercat, prin violență, să determine un bărbat să-și retragă plângerea depusă în cadrul unui dosar penal. Faptele datează din anul 2016.