Maricel Păcuraru, patronul condamnat al Realitatea Plus, acuzat că își obligă angajații să lucreze în regim de voluntariat, deși aceștia se află în șomaj tehnic

Maricel Păcuraru, patronul condamnat al Realitatea Plus, acuzat că își obligă angajații să lucreze în regim de voluntariat, deși aceștia se află în șomaj tehnic

Maricel Păcuraru, patronul condamnat al Realitatea Plus, a fost acuzat că își obligă angajații să lucreze în regim de voluntariat, deși aceștia se află formal în șomaj tehnic. Potrivit paginademedia.ro, această schemă de înșelăciune s-ar fi produs după ce conducerea postului Realitatea a profitat de contextul creat de criza sanitară și de intrarea României în stare de urgență, anul trecut. Angajații Realitatea Plus au acuzat că sunt obligați să presteze aceleași activități redacționale, deși formal au intrat în șomaj tehnic iar veniturile s-au diminuat drastic.

Maricel Păcuraru a fost acuzat că își obligă angajații să lucreze în regim de voluntariat, deși aceștia se află în șomaj tehnic

În urma sesizările primite din partea unor angajați ai SC Realitatea Media SA, Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind a luat act, cu indignare, de practicile ilegale ale conducerii acestei instituții de presă. MediaSind transmitea în aprilie 2020 un comunicat de presă prin care atrăgea atenția asupra faptului că angajați ai postului de televiziune Realitatea Plus sunt, în același timp, în șomaj tehnic și voluntari:

Conform documentelor primite la MediaSind, angajații instituției au fost trimiși în șomaj tehnic începând cu data de 7 aprilie 2020, contractele de muncă au fost suspendate, urmând să beneficieze de o indemnizație de 75 % din salariul de bază conform dispozițiilor art 53 alin 1 din Codul Muncii.

Profitând de actualul context sanitar și folosind o schemă ieftină de înșelăciune, în dauna angajaților și a statului român, conducerea instituției a considerat că acum este oportun ca să-și crească veniturile.

Deși au intrat în șomaj tehnic, veniturile diminuându-se drastic, angajații Realitatea Plus sunt obligați să presteze aceleași activități redacționale, în condițiile în care contractele de muncă sunt suspendate. Potrivit adeverinței (vezi foto) eliberate de administratorul special al societății, Genoveva Grigoroscut, aceștia ar presta, chipurile, un fel de voluntariat, deși nu au semnat niciun contract în acest sens.

Practic ne aflăm într-o stare de ilegalitate gravă pentru că, desi salariații figurează în șomaj tehnic, deci ar trebui să stea acasă- și angajatorul primește de la stat sume importante pentru susținerea lor- aceștia sunt obligați să lucreze, prestând aceeași muncă dar cu salariile diminuate.

Având în vedere aceste fapte grave, Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind solicită conducerii Realitatea Media să înceteze de îndată aceste practici ilegale și să achite angajaților salariile în cuantumul prevăzut în contracte individuale de muncă, conform muncii prestate.

Angajații postului au primit o decizie de intrare în șomaj tehnic, prin care au fost anunțați că li se suspendă contractul de muncă și că intră în șomaj tehnic, ceea de înseamnă că vor primi 75% din salariu. În decizie se spune că ei sunt, conform legii, la dispoziția angajatorului care pot chema angajații doar când se reia activitatea.

Folosindu-se de această portiță, angajații au fost chemați la muncă: “Celor care au fost chemați li s-a dat o adeverință – ca să o poată arăta Poliției, dacă sunt opriți – cum că ei vin la muncă în voluntariat”, a spus președintele sindicatului MediaSind, Cristi Godinac, pentru paginademedia.ro.

Cum răspunde conducerea Realitatea Plus acestor acuzații grave

În fața acestor acuzații grave, Maricel Păcuraru, acționar al postului a declarat doar că: „Îmi pare rău, eu nu am decât calitatea de antreprenor acolo. Vorbiți cu cei care se ocupă de administrare. Sărbători Fericite”.

Genoveva Grigoroscuț, administrator special Realitatea Media a spus, într-un punct de vedere pentru paginademedia.ro, că „Nimeni nu a fost obligat să vină la muncă în această perioadă”.

În ceea ce privește adeverința de voluntar, administratorul special explică faptul că „mai multe persoane au solicitat adeverințe pentru a se putea deplasa și doar acelea, ca urmare a cererii lor, au primit acea hârtie„.

Cine este Maricel Păcuraru, controversatul acționar al Realitatea Plus

Televiziunea Realitatea Plus este controlată de Maricel Păcuraru. În noiembrie 2014, el a fost condamnat la 4 ani de închisoare în dosarul Poșta Româna, cu prejudiciu de peste patru milioane de euro, în care a fost acuzat de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice.

A fost mutat de la penitenciarul Galați la penitenciarul Poarta Alba, numit și ”penitenciarul VIP-urilor”, din cauza acuzațiilor că deținuții de lux s-ar fi bucurat de regim privilegiat. Păcuraru a fost eliberat de la Poarta Albă în ianuarie 2017, după ce a executat 815 zile din pedeapsa de 1.460 de zile.

Cine deține dreptul de a folosi licența Realitatea Plus? Conform CNA, care a și amendat postul în vara acestui an pentru nerespectarea legii audio-vizualului, este vorba de Geopol International SRL.

Potrivit Newsweek, firma este deținută de o altă firmă (Strategies Research Investments International SA) în proporție de 99% și de către Alexandra-Beatrice Păcuraru (1%), aceasta fiind fiica lui Maricel Păcuraru, asociat al lui Cozmin Gușă în diverse firme.

La rândul ei, Strategies Research Investments International SA este deținută de către Strategies Research Investments SRL (99,9%) și, din nou, de Alexandra-Beatrice Păcuraru (0,1%).

În fine, proprietarii Strategies Research Investments SRL sunt, în cote egale, Cozmin Gușă și Maricel Păcuraru.

Realitatea Media SA a pierdut licența Realitatea TV din cauza datoriilor enorme: peste 320 de milioane de lei în total, din care aproape 130 de milioane de lei numai la stat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`