Președintele CJ Vrancea, Marian Oprișan, a declarat miercuri că Iulian Matache, propus de PSD pentru funcția de ministru al Transporturilor, este un profesionist și că în „ministerele de administrație trebuie să meargă oameni buni”.
Oprișan a precizat că și Mihai Fifor „ar fi fost bun” pentru funcția de ministru al Transporturilor, dar că nu știe ce s-a întâmplat de a fost respins de președintele Klaus Iohannis.
Legat de PSD, Oprișan a spus că partidul are o conducere bună și că „România are nevoie de PSD”.
„România are nevoie de PSD pentru că noi vrem să avem grijă de electoratul nostru și de cetățenii României. PSD are conducere bună, aliații noștri sunt oameni serioși, partidele pe care le reprezentăm au făcut lucruri foarte bune”, a mai precizat Oprișan.
Iulian Matache este noua propunere pentru ministerul Transporturilor discutată de PSD la Biroul Național. În prezent, Matache ocupă funcția de secretar de stat la Transporturi, fiind și un fost director al Direcţiei Dezvoltare din cadrul Consiliului Judeţean Vrancea. El este considerat un apropiat al lui Marian Oprişan.(Detalii AICI)