Marian Goleac, director interimar al  ADP Sector 4, a fost trimis în judecată de DNA, sub acuzația că și-ar fi falsificat diploma de bacalaureat și pe cea de absolvent de facultate

Publicat: 17 06. 2020, 16:54

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) l-au trimis în judecată pe Marian Goleac, director interimar al SC Amenajarea Domeniului Public din Sectorul 4, acuzat de înșelăciune în formă continuată, după cum se arată într-un comunicat de presă al DNA.

Potrivit anchetatorilor, Goleac și-a falsificat diploma de bacalaureat și pe cea de absolvent al unei facultăți de electrotehnică, documente pe care le-a prezentat la angajarea în funcția de director al firmei deținute de Sectorul 4.

”În perioada 2008 – mai 2020, inculpatul Goleac Marian ar fi deținut pe nedrept funcțiile de director general adjunct interimar și director general interimar al SC Amenajarea Domeniului Public (ADP) 4 SA (ce are ca acționar principal Consiliul Local al Sectorului 4), obținând în acest mod un folos patrimonial necuvenit în cuantum de 1.762.610 lei (cuantumul veniturilor încasate în funcțiile menționate mai sus).

Concret, cu ocazia încheierii contractelor de mandat, inculpatul i-ar fi indus în eroare pe membrii Consiliului de administrație a SC (ADP) 4 SA prin aceea că, la dosarul de angajare, ar fi depus o adeverință prin care se atesta că este absolvent al unei facultăți de electrotehnică și informatică, specializarea electromecanică (promoția 2002) și ulterior ar fi atașat o diplomă de inginer. Aceste documente ar fi fost obținute în condiții nelegale, în realitate inculpatul nefiind nici măcar absolvent de studii liceale (diploma de bacalaureat folosită de acesta pentru înscrierea la universitatea respectivă fiind falsă).

Conform statului de funcții al ADP 4 SA, inculpatul Goleac Marian ar fi putut ocupa doar funcții de execuție pentru care sunt necesare doar studii gimnaziale, cum ar fi: floricultor, lucrător pentru salubrizare spații verzi, îngrijitor clădiri, fierar betonist, pavator, etc”, se arată în comunicatul de presă al DNA.

Dosar a fost trimis la Tribunalul București pentru a fi judecat.