Marian Godină o acuză de manipulare pe jurnalista Mădălina Roșca: „Polițistul să nu ezite să o acționeze în instanță pe doamna „abuzată” și să-i ceară daune cât să o sature de a mai umbla cu astfel de abureli” (VIDEO)

Publicat: 31 01. 2020, 17:22
Foto:Captură Video / Mădălina Roșca / Evoluție în instituție

Polițiștii au ajuns din nou subiect de discuție în spațiul public după o intervenție a unora dintre ei, miercuri seara, în timpul căreia au reținut câţiva protestatari care avertizau că România este la un pas să rateze înscrierea Roşiei Montane în patrimoniul universal UNESCO.

Protestul a avut loc în Piața Universității. La fața locului au ajuns mai mulți polițiști, care i-au luat pe manifestanți și i-au dus la Secția 10. Tot acolo au ajuns ulterior și jurnaliștii Mădălina Roșca și Paul Wagner, care voiau să le ia declarații protestatarilor, după ce aceștia aveau să iasă din secție. La un moment dat, însă, un bărbat a venit și a aruncat cu ouă în ușa de la intrare. Un polițist a ieșit, i-a întrebat cine a aruncat cu ouă și, de asemenea, i-a pus să se legitimeze. Jurnalista a spus că se legitimează, dar întâi agentul să se îndepărteze de ea, pentru că îi e frică de el. „De ce strângeți pumnul? Ați strâns pumnul!”, a repetat jurnalista de câteva ori.

Jurnalista Mădălina Roșca a acuzat apoi atitudinea abuzivă a agentului și a postat clipuri pentru a arăta că a fost agresată de acesta, deși era prezentă acolo în calitate de jurnalist.

În apărarea polițistului a sărit, însă, Marian Godină. El o acuză pe jurnalistă că în materialele video pe care le-a dat publicității a lăsat secvențele care îi demonstrau punctul de vedere, dar a scos tot ce o putea pune într-o lumină nefavorabilă.

Practic, Godină o acuză pe Roșca de faptul că a manipulat și chiar l-a îndemnat pe polițistul din imagini să o dea în judecată pe jurnalistă și să-i ceară daune.

Marian Godină o acuză de manipulare pe jurnalista Mădălina Roșca

„Am studiat aseară toate filmările de la protestul din fața Secției 10 Poliție și m-am amuzat de cum a fost în stare jurnalista să monteze un clip în care să se vadă exact doar ce a vrut ea, astfel încât să pară o victimă.
Vă invit să vizionați cu răbdare cum se încearcă manipularea prin prezentarea de imagini trunchiate.
Iar polițistului de acolo îi transmit să nu ezite să o acționeze în instanță pe doamna „abuzată” și să-i ceară daune cât să o sature de a mai umbla cu astfel de abureli.
Vizionare plăcută!
Surse videoclipuri:
Mădălina Roșca
Evolutie in instituție”,
a scris Marian Godină, pe Facebook.