Mariei Ghiorghiu îi place să ducă evidența evenimentelor importante din viață. Clarvăzătoarea scrie tot ce vede și ce aude de peste 25 de ani, iar de curând a vorbit despre extratereștrii. Potrivit acesteia, ei au fost creați de Dumnezeu, motiv pentru care nu trebuie să negăm existența lor.
Cunoscută pentru visele sale premonitorii, Maria Ghiorghiu a dezvăluit în blogul personal o viziune stranie.
„În această dimineață m-a trezit o lumină albă și strălucitoare foarte, lumină ce-mi arată un cer senin de noapte, iar pe cer, foarte aproape de pământ erau multe, foarte multe OZN-uri mai mari sau mai mici. Așa precum cad frunzele toamna din copaci, tot la fel, pluteau prin aer multe OZN-uri. În mijlocul acestor OZN-uri ce au acoperit pământul deasupra lui, în aer, se afla un OZN și mai mare decât toate celelalte.
Acest OZN se diferenția prin faptul că era și mai mare decât celelalte, dar mai ales, avea în față și în spate deasupra lui, ceva special, ceva ce nici nu gândiți dragilor. OZN-ul avea o cruce albă de lumină în față deasupra sa, și o alta tot din lumină albă în spate, dar tot deasupra. Crucea din lumină albă era înaltă și orbitor de strălucitoare.
După care, înscrisurile acestea dispar, dar OZN-urile rămân împânzite pe cerul de noapte, foarte aproape de pământ.
Prieteni dragi, iată încă o dovadă clară că Dumnezeu a creat Extratereștrii, Dumnezeu a creat mai multe lumi. Nu suntem noi buricul Universului infinit, creat de Dumnezeu.
Categoric nu suntem singuri în acest infinit Univers!!! Nu se ostenea Bunul Dumnezeu ca să creeze atâtea planete, atâtea Taine ale Universului doar pentru aproximativ 8 miliarde de suflete, mai precis ,7,8 miliarde de oameni.
Trebuie să ieșim din plafonarea care ne-a cuprins mintea și să gândim mai mult, să acceptam că sunt și alte lumi create de Dumnezeu.
Cine vrea, nu e obligatoriu! Extratereștrii, adică omuleții gri, vor fi primii care vor face cunoștință cu pământenii, și nu cu orice pământeni, ci cu românii din România Duhului Sfânt. Poporul român va fi primul care va da mâna cu Extratereștrii. Dar, am o rugăminte la cei care nu acceptă că mai există și alte suflete înafara pământului. Și anume: nu jigniți, nu vorbiți urât despre frații noștri Extratereștrii! Nu ne-au făcut nimic rău, ei există și vor interveni atunci când vom crede că totul e pierdut”, a scris Maria Ghiorghiu.