E BOMBA ANULUI: Unde a fost GĂSITĂ ELODIA Ghinescu! Surpriza e uriașă!

E BOMBA ANULUI: Unde a fost GĂSITĂ ELODIA Ghinescu! Surpriza e uriașă!
Sursă foto: Facebook

Maria Ghiorghiu a susținut că a avut o viziune despre Elodia Ghinescu. Ghiorghiu a dezvăluit că în viziunea pe care a avut-o apărea o siluetă care încerca să se agațe de ramurile unui copac.

”În acest moment, chiar dacă eram cu ochii pe monitor, văd în spatele meu înspre Est, văd un Cer de ziua și un copac mai înalt și cu multe ramuri groase, cu o coroană frumoasă și înfrunzita. Văd o siluetă care se chinuia că să agațe de ramurile copacului un sac de nailon de culoare neagră. Sacul era făcut că un balot, iar în sac părea a fi un cadavru. Lungimea sacului negru, dar și volumul lui, era de statura unui om. Sacul era legat bine cu sfoară groasă de cânepă”, a spus Maria Ghiorghiu.

CUTREMUR ÎN TELEVIZIUNE! Doamne, cum a fost găsită TEO TRANDAFIR! BURSUCU E ÎN STARE DE ȘOC! (IMAGINI DRAMATICE)

Ulterior, aceasta a venit cu noi precizări, scrie a1.ro.

”Dezminţire! Rămăşiţele Elodiei Ghinescu sunt zidite în peretele unei case de la ţară!”, a declarat Maria Ghiorghiu.

ASTA DA BOMBĂ! S-a aflat totul despre sarcina Gabrielei Cristea! TAVI CLONDA NU A ȘTIUT NIMIC PÂNĂ ACUM! E SCANDALUL MOMENTULUI

Urmăriți B1TV.ro și pe
`