Maria Ghiorghiu îi contrazice pe meteorologi: „Vom avea ninsori abundente!”

Publicat: 30 01. 2024, 21:10
Actualizat: 31 01. 2024, 10:09
Sursa Foto: Facebook/ Maria Ghiorghiu

Maria Ghiorghiu vine cu previziuni noi. Clarvăzătoarea a anunțat marți pe blogul său că în România va ninge ca în povești.

Maria Ghiorghiu îi avertizează pe români!

După ce meteorologii au anunțat că temperaturile vor începe să crească, Maria Ghiorghiu îi contrazice pe specialiști, spunând că vom avea parte de ninsori abundente.

„Dragii mei,

În această dimineață m-a trezit un glas care spunea foarte frumos așa: „În România, viața ca-n povești!”

Dar un alt glas intervine și grăiește așa: „În sudul României, ninge ca-n povești!”

Moment în care văd cum ninge foarte tare în sudul României. Chiar ca-n povești, așa cum spune mesajul divin.

Erau fulgi mari și cădeau din cer, precum ploaia torențială.

Nu bătea vântul, dar ningea minunat de frumos.

Așadar dragii mei, știm cu toții că meteorologii au anunțat temperaturi de primăvară, dar este bine să păstram hainele groase și cizmulițele la îndemână. Vom avea ninsori abundente!”, se arată în mesajul Mariei Ghiorghiu.