Marea Neagră a înregistrat cea mai ridicată temperatură din ultimii 25 de ani. Climatolog: „S-ar putea să avem furtuni subtropicale foarte puternice”

Publicat: 20 08. 2024, 09:11
Actualizat: 20 08. 2024, 09:14
Sursa Foto: Hepta

Marea Neagră avea, la începutul lunii august, 29,5 grade Celsius. Această valoare nu a mai fost atinsă în ultimii 25 de ani. Specialiștii susțin că, în ultimele luni, curenții care vin dinspre Bosfor și Dardanele au reușit să ridice temperatura cu 2-3 grade.

Fauna și ecosistemul ar putea fi afectate de temperaturile ridicate ale Mării Negre

„Dacă temperatura apei se menține așa până în septembrie, s-ar putea să avem aceste furtuni subtropicale foarte puternice. De obicei se formează in sudul Mării Negre și ajung în tara noastră prin Dobrogea si se manifesta prin ploi abundente de lungă durată, vânt puternic”, a declarat Alex Trandafir, climatolog, scrie Stirile Pro TV.

În noiembrie 2023, o astfel de furtună a fost înregistrată în Constanța. Marea Neagră a ridicat valuri de 12 metri, iar vântul a suflat cu peste 140 km/h.

„Furturile din Mediterană încep să capete nuanțe de uragan. Trec Bosforul, trec în Marea Neagră. Anul trecut, în noiembrie, am avut cea mai mare furtună înregistrată de multă vreme pe Marea Neagra cu nave aruncate pe uscat”, susține Adrian Bâlbă, biolog marin.

În ultimii 50 de ani, încălzirea mărilor și oceanelor a înregistrat o creștere semnificativă care nu a mai fost întâlnită în istoria omenirii.

Dacă temperaturile rămân în continuare ridicate, turiștii se vor putea bucura totuși de un sezon estival pe litoral prelungit.