Comisia UNESCO nu a inclus Marea Barieră de Corali a Australiei pe lista siturilor „în pericol”, dar a avertizat că se află sub amenințare din cauza poluării și a încălzirii oceanelor.
Marea Barieră de Corali este un obiectiv turistic care aduce venituri considerabile Australiei, de circa aproximativ șase miliarde de dolari australieni în fiecare an. Mai mult, atracția turistică susține 64.000 de locuri de muncă, informează G4media.
În noiembrie, UNESCO anunță că Marea Barieră ar trebui inclusă pe lista siturilor amenințate, având în vedere că mulți corali s-au albit, fiind un fenomen care indică poluarea masivă.
Dar, comisia a observat implicarea autoritățile pentru a conserva reciful și a subliniat faptul că acesta a progresat, că se pescuiește sustenabil, iar calitatea apei este supravegheată, fapt care îi oferă recifului un posibil viitor mai bun.
Chiar dacă reciful nu a fost inclus pe listă, autoritățile trebuie să continue conservarea sa, pentru că acesta se află sub amenințare.